Autorii „Jafului secolului”, condamnaţi la 11 ani închisoare

0 9
Magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au condamnat, joi,22 martie,  pe autorii „Jafului secolului”, Petru Nica, Aurelian Romulus Paven şi Gabriel Velescu, la câte 11 ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

De asemenea, Ionela Popescu, femeia care i-a ajutat pe cei trei să se ascundă după jaf, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare.

Instanţa a mai decis ca Petru Nica, Aurelian Romulus Paven şi Gabriel Velescu să plătească societăţii de pază si securitate CPI Security, intrată între timp în insolvenţă, daune civile de 892.400 lei şi 28.000 USD, actualizaţi cu indicele de inflaţie.

Inculpaţii trebuie să plătească cheltuieli judiciare către statul român de 6.500 şi 16.000 lei onorariul expertului desemnat în dosar.

Tribunalul Bucureşti a restituit inculpaţilor o serie de bunuri confiscate anterior.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Petru Nica, şoferul autospecialei blindate aparţinând firmei de pază ”International CPI Security”, este acuzat că în dimineaţa zilei de 5 iulie 2004, împreună cu doi complici – Gabriel Velescu şi Aurelian Romulus Paven – a fugit cu banii proveniţi de la filialele din Galaţi, Constanţa şi Ploieşti ale „ABN Amro”. Suma totală transportată în autospecială a fost de 8,85 milioane lei, 33.396 de dolari şi 525 euro.

La o săptămână de la comiterea faptei, Nica a fost reţinut de poliţişti şi procurori într-o vilă din Snagov Sat, iar la 13 iulie 2004, judecătorii Tribunalului Bucureşti au emis mandate de arestare preventivă pe numele său şi al celor doi complici.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, la 6 decembrie 2004, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a autorilor „Jafului secolului” – Petru Nica pentru furt calificat, Constantin Velescu şi Aurelian Paven pentru complicitate la furt calificat.

Pe 27 ianuarie 2006, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe Petru Nica şi complicii săi, Constantin Gabriel Velescu şi Aurelian Paven, la câte 14 ani de închisoare şi plata, în solidar, a 800.000 lei, reprezentând suma nerecuperată. Împotriva acestei sentinţe inculpaţii au formulat apel, dar acesta a fost respins de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, pe 21 iunie 2006.

Pe 22 ianuarie 2007, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, instanţa de fond.

Aproximativ o lună mai târziu, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis eliberarea lui Gabriel Velescu, la 30 martie 2007 şi a lui Aurelian Paven, la 6 aprilie 2007.

Ulterior, pe 17 octombrie 2007, Petru Nica a fost şi el eliberat din arest.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.