A fost descoperit un posibil remediu pentru calviţie

0

– A fost descoperit un indiciu biologic in privinţa calviţiei la bărbaţi, care ar putea creşte şansele apariţiei unui tratament împotriva pierderii părului, scrie BBC News.

În studiile realizate pe şoareci de laborator şi, apoi, pe bărbaţi care prezentau calviţie, cercetătorii americani au identificat o proteină care este responsabilă de pierderea părului. În baza acestei descoperiri se caută acum şi un tratament, iar cercetarea ar putea conduce la realizarea unui unguent care să trateze această problemă.

Primele semne de pierdere a părului apar la majoritatea bărbaţilor de vârstă mijlocie, iar aproximativ 80% dintre bărbaţi ajung să aibă calviţie până la vârsta de 70 de ani.

Testosteronul şi factorii genetici au un rol determinant în privinţa acestui fenomen. Ele determină ca foliculii de păr să se micşoreze foarte mult, devenind, în cele din urmă, atât de mici încât nu se mai pot vedea la suprafaţa pielii.

 

  • Poate fi calviţia reversibilă?

 

Cercetatorii de la Universitatea din Pennsylvania au făcut teste pentru a determina care dintre gene sunt declanşate în momentul pierderii părului la bărbaţi. Astfel, ei au descoperit niveluri crescute ale unei proteine numite prostaglandin D, prezentă în celulele foliculilor de păr, localizate numai în zonele de calviţie de pe cap, nu şi acolo unde există fire.

Şoarecii crescuţi pentru a avea un nivel ridicat al acestei proteine ​​au rămas complet fără blană, în timp ce la oameni, firele de par transplantate s-au oprit din creştere atunci când le-a fost administreată proteina în cauză.

Profesorul George Cotsarelis, reprezentant al Departamentului de Dermatologie, coordonatorul cercetării, a declarat: „În esenţă, am arătat că un nivel ridicat al proteinei prostaglandin D la nivelul scalpului inhibă creşterea părului. Am descoperit, aşadar, o direcţie pentru tratarea calviţiei la bărbaţi. Urmatorul pas ar fi să identificăm compuşii acestor receptori şi, de asemenea, să determinăm dacă prin blocarea lor am putea inversa calviţia sau doar preveni căderea părului – aceasta fiind întrebarea al cărei răspuns îl vom afla după alte cercetări.”

Au fost deja identificate mai multe medicamente cunoscute care ar putea fi folosite ca tratament, a adăugat profesorul Cotsarelis, inclusiv unele care sunt utilizate în teste clinice în momentrul de faţă. Cercetătorii spun ca există potenţial pentru dezvoltarea unui tratament care poate fi aplicat pe scalp pentru a preveni pierderea părului sau pentru regenerarea lui.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.