Aproximativ 11,5 milioane de persoane fără documente trăiesc în SUA

0
Aproximativ 11,5 milioane de persoane fără documente trăiesc în SUA, potrivit unor estimări difuzate de Departamentul pentru Securitate Internă, informează sâmbătă AFP.

Aceste estimări, care iau în calcul date din ianuarie 2011, sunt stabile în raport cu cele din anii precedenţi. În 2010, erau 11,6 milioane de clandestini care trăiau în SUA, conform datelor ministerului, ce indică dificultatea în a estima cu precizie această populaţie intrată ilegal pe teritoriul Statelor Unite.

‘Este foarte puţin probabil ca populaţia de imigranţi neautorizată să fi crescut din 2007, având în vedere rata mare a şomajului în SUA, condiţiile economice mai bune în Mexic, cifrele de detenţie la graniţe în scădere şi creşterea numărului de agenţi în aceste regiuni’, menţionează ministerul.

Mexicanii reprezintă 59 % din persoanele fără documente prezente în SUA, salvadorienii 6 % şi cetăţenii din Guatemala 5%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.