Câte mii de euro va lua Tony Blair PENTRU FIECARE MINUT de conferinţă la Bucureşti

0

– Fostul premier britanic Tony Blair vine luni la Bucureşti, pentru a ţine un discurs în cadrul unei conferinţe despre viitorul Europei

Contrar a ceea ce se sugerează în mediul politic, Tony Blair nu vine la Bucureşti din raţiuni ideologice, din dorinţa de a transmite vreun mesaj crucial pentru dezvoltarea poporului român. El vine pentru că este plătit. Aceasta este regula de bază a uneia dintre cele mai bănoase ocupaţii de la ora actuală: aceea de speaker, adică de vorbitor la diferite evenimente.

Tony Blair este printre cel mai bine cotaţi vorbitori din lume şi face parte, alături de nume precum Bill Clinton, Al Gore şi Richard Branson, din „crema” aşa numitei industrii a discursurilor. Or Bill Clinton a făcut, după cum el însuşi a declarat, zeci de milioane de dolari numai din discursuri de când a plecat de la Casa Albă.

Din 2001 şi până anul trecut, adică în cei zece ani care s-au scurs de când a plecat de la preşedinţie, Clinton a câştigat 75,6 milioane de dolari vorbind la diferite evenimente, potrivit unor rapoarte financiare consultate de CNN. În 2008 a primit 525.000 de dolari pentru un singur discurs, rostit la o conferinţă din Canada.

Acesta fiind termenul de comparaţie, cât costă să îl avem mâine pe Tony Blair la Bucureşti? În 2008, cotidianul spaniol El Pais scria că Blair a perceput, pentru un discurs de 90 de minute la Madrid, un onorariu de 240.000 de lire sterline (aproximativ 290.000 de euro), ceea ce ne duce la 2.600 de lire (circa 3.200 de euro) pe minut.

În cazul discursului pe care îl va susţine mâine la Bucureşti, informaţiile obţinute de Gândul indică un onorariu de aproximativ 200.000 de euro. La aceasta se mai adaugă costurile de transport, cazare, masă şi alte asemenea cheltuieli. Totul pentru 3-4 persoane (Blair cere de obicei în contract să fie însoţit de 2-3 oameni în astfel de călătorii).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.