Pârtia de schi de pe Cozla şi-a dat obştescul sfârşit sezonier

0 17
– Găurile mari apărute în stratul de zăpadă au încheiat sezonul acesta, după mai multe zile de speranţe deşarte că s-ar mai putea schia pe o zăpadă grea ca gheaţa

Stratul de zăpadă de pe pâria de schi amenajată pe Muntele Cozla a cedat în baia razelor soarelui, după mai multe zile de grea suferinţă. De duminică, 25 Martie, ziua sărbătorii creştine Buna Vestire, în albul zăpezii de pe pârtie au început să apară găurile negre ale pământului.

Dat fiind faptul că din întreaga zonă zăpada a dispărut de mai multă vreme, se poate aprecia că limba de alb rămasă pe pârtie vreme de mai multe zile, contrastând cu coloritul împrejurimilor, a fost zăpada produsă de tunuri, cu consumuri apreciabile de curent electric şi apă poatabilă, preluată din reţeaua publică. Din păcate, odată ce temperaturile atmosferice au crescut, zăpada păstrată pe pârtie în plus faţă de perioada normală nu a mai fost pe placul schiorilor, din cauză că a devenit prea grea, prea dură, pierzând afânarea şi crescând riscurile în caz de cădere.

Sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut a fost ultimul în care directorul ieşean al „Perla Invest“ a mai sperat să dea lovitura cu o încasare care să „încoroneze opera“. Schiorii nu au dat însă năvală, iar iluminatul pârtiei nu a mai fost pus în funcţiune, astfel că toţi locuitorii oraşului care au început să se orienteze în întuneric după această lumină au avut o senzaţie apăsătoare de sumbru.

De acum, vreme de mai multe luni, poate chiar până spre sau după Anul Nou, suprafaţa pârtiei va recăpăta utilitatea ancestrală: loc de păscut pentru oi, cai şi alte patrupede.

Pe ansamblu, se poate spune că pârtia Cozla de la Piatra Neamţ nu a stârnit un interes naţional în sezonul încheiat. Posturile de televiziune naţionale au prezentat tot felul de evenimente de pe alte pârtii, mai ales de pe cele din zona Braşov, ignorând complet oraşul nostru „turistic“. Nici postul de televiziune al lui Pinalti din Bucureşti, GiGa TV, nu a făcut un serviciu turismului visat şi pârtiei de la Piatra Neamţ când anunţa, duminică, 25 martie, că stratul de zăpadă de pe aceasta este de… 40 de centimetri!

Foto: Starea pârtiei de pe Clozla, luni, 26 martie, în jurul orei 8.30

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.