Deputatul Mihail Boldea a ajuns pe Aeroportul Otopeni

0
Deputatul Mihail Boldea a ajuns, marţi, 27 martie,la ora 12,55, pe aeroportul Otopeni, cu o cursă KLM de la Amsterdam, de unde va fi preluat de o escortă a Poliţiei şi dus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a i se confirma mandatul de arestare preventivă emis pe numele său pe 22 martie.

Mihail Boldea s-a prezentat duminică la Consulatul României din Nairobi, capitala Kenyei, şi a solicitat asistenţă din partea autorităţilor române.

”Urmare a demersurilor autorităţilor judiciare naţionale, precum şi a altor instituţii cu responsabilităţi şi cu sprijinul autorităţilor din mai multe state, s-a procedat la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, emis la data de 22 martie, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe numele inculpatului Boldea Mihail”, a precizat DIICOT într-un comunicat transmis marţi dimineaţa.

Deputatul Mihail Boldea este acuzat că este liderul unui grup infracţional care se ocupa cu înşelăciuni imobiliare, prejudiciul fiind de peste 1,5 milioane euro. Pe 17 martie, el a părăsit teritoriul României cu o maşină şi în ziua următoare a ajuns în Turcia, de unde a luat o cursă de avion şi a ajuns în Kenya.

DIICOT a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă a deputatului pentru 29 de zile, după care el a fost dat în urmărire internaţională.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.