Din 1 aprilie, actele profesionale se înregistrează în registrele unice la nivel naţional

1
Actele profesionale – avizele şi rapoartele psihologice – se înregistrează, de la 1 aprilie, în registrele profesionale unice la nivel naţional şi se timbrează, a anunţat, luni, în conferinţă de presă, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, prof. dr. Mihai Aniţei.

„Sunt vizate îndeosebi avizele de psihologie emise pentru securitatea şi sănătatea în muncă, siguranţa circulaţiei şi permisele auto, permisele de port-armă.Timbrele conţin serie şi număr unic şi nu vor putea fi achiziţionate decât de către furnizorii de servicii psihologice autorizaţi, potrivit unei norme generale de lucru raportate la prevederile Codului muncii şi la prevederile convenţiilor Organizaţiei Mondiale a Muncii”, a explicat Mihai Aniţei.

El a precizat că valoarea de achiziţie a unui timbru este de 1 leu.

Preşedintele Colegiului Psihologilor din România a arătat că de la această dată se va putea cunoaşte exact cine şi când a realizat examinarea psihologică, atât pentru deţinătorii de arme, cât şi pentru celelalte categorii de persoane pentru care este obligatoriu examenul psihologic, aceste date fiind dovedite prin timbrul profesional.

Siguranţa populaţiei în ceea ce priveşte utilizarea armelor depinde şi de modul în care deţinătorii sunt examinaţi psihologic, a mai afirmat acesta.

„În prezent am înregistrat 12.000 de psihologi la nivelul ţării dintre aceştia aproximativ 3.000 sunt specializaţi în securitate naţională care evaluează, diagnostichează şi eliberează avize de port armă”, a spus Mihai Aniţei.

Potrivit lui Aniţei, prin acest sistem mixt de evidenţă se asigură confidenţialitatea activităţii profesionale a psihologilor, registrul neconţinând CNP-ul sau adresa beneficiarului.

Preşedintele Colegiului Psihologilor din România a făcut referire la faptul că prin această măsură se va putea realiza prima evidenţă statistică cu privire la asistenţa psihologică, pentru a cunoaşte numărul persoanelor care beneficiază de asistenţă psihologică şi se va recunoaşte importanţa socio-economică a acestei profesii.

El a mai amintit că în prezent centrele medicale angajează psihologi care sunt atestaţi, dar nu îndeplinesc toate condiţiile.

Preşedintele filialei Bucureşti a Colegiului Psihologilor, Edmond Cracsner, a menţionat că psihologii trebuie să fie atestaţi de Colegiu.

”Activitatea legală înseamnă desfăşurarea activităţii într-o formă legală de organizare cabinet individual, asociat sau societate profesională”, a subliniat acesta.

Această măsură este contestată de peste 2.000 de psihologi care susţin că dispoziţia preşedintelui Comitetului Director al Colegiului Psihologilor din România impune folosirea de timbre profesionale pentru „securizarea actelor profesionale ale psihologilor români”.

Psihologii semnatari ai petiţiei se declară nemulţumiţi de modul în care Colegiul Psihologilor reprezintă interesele membrilor săi.

”Preşedintele Colegiului a luat o decizie care afectează întreaga desfăşurare a activităţii psihologilor, fără consultarea Comitetului Director şi fără informarea prealabilă a comunităţii profesionale”, susţin aceştia.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. craiut flavius spune

    masura tardiva si fara efect

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.