Actorul Ştefan Radof a decedat

0

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, dr. Bogdan Opriţa, a declarat, că decesul actorului, în vârstă de 77 de ani, a survenit în urma unui stop cardiorespirator.
***
Actorul Ştefan Radof s-a născut la 1 decembrie 1934, la Buftea, judeţul Ilfov.

A urmat cursul inferior al ‘Colegiului Naţional Sfântul Sava’, iar după reforma învăţământului s-a înscris la o şcoală comercială. În 1952, a absolvit Şcoala Medie de Comerţ Exterior nr. 2, din Bucureşti, după care a fost repartizat ca funcţionar la B.N.R.- Ploieşti.

La 3 martie 1953 a fost arestat de securitate, judecat şi condamnat de Tribunalul Militar teritorial 2 la cinci ani muncă silnică, pentru ‘uneltire împotriva orânduirii de stat’. Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenţiei de la Geneva din mai 1955.

După satisfacerea stagiului militar, în 1958, a devenit student al Institutului de Teatru, dar după trei săptămâni a fost exmatriculat, în urma descoperirii dosarului său. A lucrat ca muncitor în halele Obor, apoi ca funcţionar comercial.

În toamna anului 1960, a fost admis la Institutul de Teatru, prin garanţia politică a maestrului Radu Beligan – care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere – şi a rectorului facultăţii, maestrul Costache Antoniu, a cărui clasă a absolvit-o în 1964. În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică şi matematică.

Ştefan Radof şi-a început cariera la teatrul din Piatra Neamţ, de unde în 1965, la îndemnul omului de teatru şi regizor Cornel Todea, cu care lucrase şi la televiziune, s-a prezentat la concursul organizat de teatrul Nottara, condus în acea vreme de Horia Lovinescu. A fost admis şi a rămas devotat acestui teatru, interpretând multe roluri apreciate de public, în spectacole ca: ‘Deus ex machina’, ‘Nemuritorul actor’, ‘Oscar’, ‘Petrecere într-un pian cu coadă’, ‘Platonov’, ‘Titanic vals’, ‘Soţul păcălit’.

A jucat în multe alte piese la teatrul radiofonic şi la teatrul de televiziune. A scris scenariul pentru ‘Enigma din testament’ (Teatrul Naţional de Televiziune, după nuvela ‘Morminte’ de Mihail Sadoveanu), ‘Inelul cu briliant’ după romanul ‘Amândoi’ de Liviu Rebreanu şi ‘Crocodilul’ după Dostoievski.

Talentul şi dăruirea sa au fost răsplătite cu numeroase premii: Premiul ATM şi al criticii (1980, 1982, 1984, 1986), laureat al festivalului de film de la ‘Lucarno’ pentru rolul din filmul ‘Prea mic pentru un război atât de mare’, laureat al festivalurilor de teatru de la Nancy (Franţa, 1969), Arhus (Danemarca, 1970), Guanahato (Mexic, 1978), Plovdiv (Bulgaria, 1999). S-a pensionat în 1996.

Între 1990-1994 a fost profesor asociat la Academia de Teatru şi Film, iar între anii 1996-2000, la ‘Hyperion’. În anii 1993-1995, a moderat la TVR 1 show-ul ‘De la egal la egal… Amical!’ (producător: Liviu Tudan).

Din filmografia sa fac parte ‘Prea mic pentru un război atât de mare’, ‘Dincolo de nisipuri’, ‘Ultima frontieră a morţii’, ‘Oglinda – Începutul adevărului’ ş.a.

S-a remarcat şi ca poet, fiind membru al Uniunii Scriitorilor, din 1991. Printre volumele apărute sub semnătura sa se numără: ‘Casca de foc’ (1972), ‘Iris’ (1976), ‘Statui în iarbă’ (1983), ‘Şoimul în iarnă’ (1994), ‘Efectul de seră’ (2002), ‘Şoimul în iarnă’ (1994), ‘Efectul de seră’ (2002), ‘Balade, Doamnelor, balade’ (2008).

Pe lângă activitatea sa ca actor şi ca poet, Ştefan Radof s-a implicat şi în activitatea politică, fiind membru fondator al Alianţei Civice şi al Partidului Alianţei Civice (PAC) şi ca senator din partea Convenţiei Democratice din România în legislatura 1991-1996. A publicat schiţe, eseuri şi articole despre fenomenul teatral, dar şi de atitudine civică.

Ştefan Radof a fost membru al UNITER şi al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR).

La 6 decembrie 2004, în cadrul unei ceremonii, la Palatul Cotroceni, preşedintele României, Ion Iliescu i-a conferit maestrului Ştefan Radof Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru îndelungata şi fructuoasa activitate artistică, pentru dăruirea şi talentul puse în slujba artei spectacolului şi a teatrului românesc.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.