Admiterea la facultate se va realiza doar prin examen sau pe baza mediei de la bacalaureat

1

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Cătălin Baba, a declarat miercuri,28 martie, într-o conferinţă de presă, că admiterea la facultăţi se va face printr-un examen scris sau pe baza mediilor de la bacalaureat, fără să mai fie luate în considerare mediile din liceu.

Decizia a fost luată printr-un ordin al ministrului publicat pe 13 martie în Monitorul Oficial.

„Universităţile pot să opteze fie pentru probele scrise, clasicul examen de admitere, şi noi încurajăm cele mai bune universităţi să ia decizii pentru introducerea unor probe scrise, pe de altă parte, în situaţia în care anul trecut bacalaureatul a fost unul riguros, în care şi anul acesta ministerul se va angaja că va păstra aceeaşi rigoare, considerăm că universităţile se pot baza şi pe notele sau media generală obţinută la bacalaureat. (…) În conformitate cu autonomia universitară şi lăsând la latitudinea universităţilor să-şi ia deciziile, ministerul spune că admiterea se poate face fie prin examene scrise, probe orale, fie pe baza mediilor de la bacalaureat. Ordinul despre care am vorbit interzice folosirea mediilor din timpul anilor de studii, deoarece s-a constatat că există diferenţe mari între licee”, a declarat ministrul Educaţiei.

Ministrul a recunoscut faptul că există licee unde elevii pot obţine mai uşor note mari.

„Da, ministerul recunoaşte că există diferenţe între licee, că există licee foarte bune, unde este greu să obţii pe parcursul anilor o medie de 9,50, după cum ministerul recunoaşte că există şi licee unde se obţine mai uşor o medie de 9,50„, a afirmat Cătălin Baba.

Ordinul mai prevede şi faptul că elevii nu vor mai putea urma concomitent mai mult de două specializări.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Anonim spune

    Sunt de acord cu decizia luată, elev fiind la clasă de matematică-informatică unde este greu sa iei note mari, dar sunt mai bine pregătit decât cei de la alte clase.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.