„Am început să înţeleg diferenţa dintre introvertiţii şi extravertiţi, ceea ce mi-a dat un pic de confort psihic”

0 21

Cu toate că se presupune, la modul generic, că extravertiţii se descurcă mai bine în viaţă, potrivit unei cărţi recent publicate în Statele Unite, introvertiţii au rezultate la fel de bune.

Dar de unde vine tendinţa aceasta de a discrimina personalităţile introvertite?

Confrom autoareie Susan Cain, care a publicat recent Purerea introvetiţilor într-o lume care nu se poate opri din vorbit, introvertiţii nu sunt, în mod necesar, timizi sau anti-sociali. Aceştia preferă, mai degrabă, medii ce nu sunt supra-solicitante, şi îşi iau energia din momentele de linişte şi reflecţie. Invers, extravertiţii trebuie să se afle în permanenţă în jurul altor persoane pentru a-şi reîncărca bateriile, scrie BBC.

Deşi o treime din populaţie este alcătuită din introvertiţi, majoritatea instituţiilor – de la şcoli la companiile care fac angajări – sunt orientate spre extravertiţi, în timp ce introvertiţii sunt adesea subevaluaţi sau greşit înţeleşi.

În condiţiile în care firmele ce recrutează candidaţi pentru diferite posturi redactează texte ce se adresează unor „persoane dinamice, cu spirit de echipă”, capacitatea de face faţă unor sesiuni deschise de lucru, cum ar fi brainstormingul, şi de a te expune în faţa celorlalţi pare să fie un atu considerabil.

„Însă cercetătorii arată că nu există corelaţie între persoana cea mai vorbăreaţă din cameră şi ideile cele mai bune vehiculate la o întâlnire” spune Susan Cain.

Cu toate acesta, acelaşi tipar este urmărit şi la şcoală, unde elevii care arată că ştiu sunt recompensaţi. De altfel, majoritatea cadrelor didactice consideră că elevul ideal este cel care se exprimă mereu şi caută să se pună în valoare, acesta find tiparul pentru cei care ajung, în mod firesc, liderii recunoscuţi.

Cartea lui Susan Cain, prin care care autoarea speră să-i „reabiliteze” pe  introvertiţi, a atins coarda sensibilă a unei societăţi fixate pe categorii şi a stârnit dezbateri printre comentatori şi psihologi, în timp ce prezentarea sa de la TED Talks a fost vizionată de 1,5 milioane de persoane.

Extravertirea nu are nimic de-a face cu inteligenţa emoţională sau competenţa

Un introvertit care se poate recunoaşte în cartea lui Susan Cain este Mark Dykeman, un analist IT din Canada. La 42 de ani, acesta a avut o serie de bloguri centrate pe aceeaşi temă.

„La universitate există mereu presiunea de a socializa. Abia când am intrat în lumea business  şi am participat la cursuri de formare, am început să înţeleg diferenţa dintre introvertiţii şi extravertiţi, ceea ce mi-a dat un pic de confort psihic”, spune el. „Am învăţat să mă comport ca un extravertit şi cred că o mulţime de oameni ajung să înveţe regulile jocului, pentru a se integra mai bine la nivelul unui grup, deşi nu sunt ei înşişi făcând asta.”

Culturile vestice tind să valorizarea cu precădere calităţilor extravertiţilor, însă psihologii cred că o înclinaţie spre extravertire se manifestă puternic la locul de muncă peste tot în lume.

Pe de altă parte, dacă o persoană este extravertită, asta nu o face, în mod obligatoriu, o prezenţă agreabilă. Un introvertit poate avea abilităţi de comunicare şi relaţionare perfecte, iar extravertirea nu are nimic de-a face cu inteligenţa emoţională sau competenţa.

Ceea ce este îngrijorător, de fapt, este aceea că există dovezi care arată că, indiferent de nuanţele psihologice, majoritatea oamenilor îşi doresc să devină extravertiţi.

În 1990, atunci când testele de personalitate Myers-Briggs au trecut de validarea distribuitorilor din Marea Britanie şi Europa, 92% dintre participanţi au declarat că este mai bine să fii extravertit, chiar dacă numai jumătate din populaţie se încadrează în tipologie.

Şi aceasta deoarece extravertirea este asociată cu abilităţile sociale şi capacitatea de a-ţi face prieteni, deşi percepţia este fundamental greşită.  

Jo Silvester, un profesor de psihologie organizaţională de la Cass Business School, spune că este uşor de înţeles de unde derivă această convingere. Majoritatea organizaţiilor care doresc să recruteze, se orientează către identificarea extravertiţilor, bazându-se pe ideea că aceştia devin lideri mai buni.

Dar Silvester spune ca unele domenii nu atrag în mod necesar tipurile de personalitate pe care le-am crede potrivite: „Politicienii, de exemplu, sunt mult mai introvertiţi. În politică nici nu e bine să îţi arăţi totate cărţile pe faţă prea repede. Şi, de altfel, intorvertiţii sunt mai dispuşi să facă un pas înapoi, să asculte, şi să analizeze în ansamblu înainte de a înainta o concluzie.”

Oricum ar fi, Richard Dodd, de la British Retail Consortium, afirmă că tendinţa de împărţire a indivizilor în două categorii precise este super-simplistă, deoarece există multe variabile în caracterul oamenilor.

Acesta crede ca indivizii au tendinţa naturală de a gravita în jurul locurilor de muncă care se potrivesc calităţilor lor, spaţii unde îşi pot valorifica cel mai bine capacităţile individuale. Acesta mai adaugă faptul că echipele cele mai bune sunt cele mixte, alcătuite din personalităţi având  calităţi diferite.

Vestea bună este că abordarea actuală din organizaţiile de succes, care apelează la managementul resurselor şi evaluarea continuă, face posibilă depăşirea nivelului impresiilor superficiale, asigurându-se că toate competenţele angajaţilor sunt identificate şi recunoscute, indiferent de tipul lor de personalitate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.