Muzica lentă îi linişteşte pe pacienţi în timpul operaţiilor

0

Muzica lentă îi poate ajuta pe pacienţii supuşi anesteziei locale în timpul operaţiei să se destindă şi chiar să se vindece mai repede, arată medici englezi, citaţi de 20minutes.ch.

Chirurgii de la spitalul John Radcliffe din Oxford au analizat datele obţinute de la circa 100 de pacienţi, repartizaţi în două grupe, în cadrul unui experiment. Jumătate din ei a ascultat muzică în timpul intervenţiei chirurgicale şi cealaltă jumătate a fost operată în regim normal, fără muzică.

Fiecare pacient şi-a evaluat apoi propriul nivel de anxietate, trebuind să-şi situeze stresul pe o scară dată. Evaluările s-au făcut înainte şi imediat după intervenţia chirurgicală, când pacienţii erau încă pe masa de operaţie.

În grupa celor care ascultaseră muzică, cercetătorii au constatat un nivel de anxietate cu 30% mai mic decât la cealaltă grupă. Pacienţii operaţi cu muzică au avut, în medie, 11 respiraţii pe minut, faţă de 13 înregistrate la ceilalţi pacienţi.

Cercetătorii consideră că experimentul a fost un succes, ‘deoarece chiar şi o operaţie minoră poate fi o sursă de stres‘.

Şeful studiului, Hazim Sadideen, adaugă că, în afară de faptul că scade stresul în timpul operaţiei, muzica are un efect pozitiv şi asupra vindecării. ‘Există explicaţii medicale pentru acest lucru. Cei mai liniştiţi pacienţi fac faţă mai bine durerii şi se refac mai repede’, încheie cercetătorul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.