Ponta: Vom cere luni revocarea din funcţie a Robertei Anastase; pe 17 aprilie depunem moţiune de cenzură

0
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus vineri , 30 martie, că parlamentarii Opoziţiei vor cere luni (2 aprilie) revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, iar pe 17 aprilie vor depune moţiunea de cenzură pe tema Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară din Universitatea Târgu Mureş.

„Moţiunea de cenzură va fi depusă pe 17 aprilie. Sincer, în Săptămâna Mare nu cred că era momentul cel mai potrivit de polemici politice, pe 17, prima zi lucrătoare după Paşte vom depune moţiune de cenzură, urmând probabil ca în jur de 20 să se dezbată. Se pare că va şi trece”, a spus Ponta la Palatul Parlamentului, după participarea sa la seminarul „Piaţa muncii, între eficienţa economică şi echitate socială”, organizat de Blocul Naţional Sindical.

El a adăugat că la momentul votării moţiunii de cenzură toţi deputaţii PDL din Ardeal vor primi din partea Opoziţiei întrebarea „sunteţi de acord cu segregarea Facultăţii de Medicină din Târgu Mureş”, iar răspunsul lor va fi făcut public în colegiile de unde vin.

„Nu acuz pe nimeni din Ardeal de nimic, îi intreb pe deputaţi cum votează ei pentru că atunci când se duc la colegiile lor spun că sunt împotriva facultăţii în limba maghiară, iar când vin la Bucureşti spun că sunt pentru. La un moment dat oamenii trebuie să decidă dacă îi sancţionează sau nu la vot”, a spus Ponta.

Preşedintele PSD a mai precizat că probabil luni USL va cere revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru încălcarea repetată, gravă, a Regulamentului.
„După revocarea Robertei Anastase urmează să se aleagă un nou preşedinte de către majoritate. Dacă Puterea are majoritate poate să-l aleagă pe domnul Ioan Oltean”, a încheiat Ponta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.