Ritli: După prima sesiune de rezidenţiat au rămas 400 de locuri şi posturi neocupate

0
Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a declarat joi, 29 martie,  într-o conferinţă de presă că lipsa medicilor din spitale este cauzată şi de faptul că mulţi dintre studenţii care termină Medicina nu reuşesc să treacă de concursul de rezidenţiat pentru a ocupa locurile vacante.

Pe de altă parte, ministrul a spus că mulţi medici români aleg să profeseze în străinătate, lucru care, de asemenea, afectează sistemul sanitar românesc.

‘Există un flux foarte mare de emigrare. După cum ştiţi, 3.000-5.000 de medici pleacă anual. Foarte puţini vin la noi în ţară din altă parte. Noi încercăm să fim la zi unde sunt specializări deficitare şi ţinem cont la rezidenţiat (…), acesta a fost motivul pentru care am făcut a doua sesiune de rezidenţiat. Au rămas peste 400 de posturi vacante. Nu le-au ocupat, deşi erau şi posturi, nu doar locuri, la specializări precum medicina de urgenţă, terapie intensivă, neonatologia, care începe să devină o specializare rară şi deficitară’, a susţinut Ritli.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, prezent la conferinţa de presă, a afirmat că mulţi medici aleg să plece din ţară pentru că nu pot să profeseze din cauza ‘lipsei posibilităţii de intrare în mod transparent’ în spitalele româneşti.

‘Nu cumva medicii mai pleacă şi pentru faptul că nu au acces în spitale, care au devenit ca nişte societăţi ermetice în care accesul medicilor tineri nu se face decât dacă au pilele de rigoare? Eu vă spun că principalul motiv pentru care medicii pleacă din România este lipsa posibilităţii de intrare în mod transparent şi pe baza dorinţei, pe baza cunoştinţelor pe care le au, în spitale. De aceea există deficitul acela de doctori. (…) Aşa cum funcţionează sistemul în acest moment, cu adevărate grupuri de interese care n-au nicio legătură cu medicina, cu aceste adevărate caracatiţe care se învârt în jurul şefilor de clinici, mai ales, nu permit pregătirea corespunzătoare a medicilor. De aceea aleg să plece’, a susţinut şeful CNAS.

În opinia sa, este nevoie de o reformă radicală a învăţământului universitar.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat joi că foarte mulţi medici aleg să plece în ţările OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), unde lucrează 11.200 de doctori români care au plecat începând cu 2007.

Numai în Marea Britanie lucrează 3.500 de medici români, care s-au constituit într-o asociaţie susţinută de autorităţile britanice, iar în Franţa peste 5.100 de medici sunt români.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.