ECONOMIE LA FACTURI. Să gătim cu… antena parabolică

1

– N-aţi auzit niciodată despre rolul de infrastructură culinară al unei antene parabolice? E o chestie extrem de interesantă, vă asigur. Folosită potrivit unor astfel de necesităţi, o antenă parabolică ne poate oferi echivalentul unui combustibil gratuit, pe care-l putem utiliza desigur la absolut ce dorim noi. Desigur, treaba se poate complica sau simplifica, după caz, însă pentru gătit sau ce mai cerem de regulă unui aragaz nu ne trebuie mare lucru.

Despre ce este vorba? Reflectorul parabolic al unei antene satelit este de fapt singura piesă care ne trebuie şi pe care o vom folosi ca atare, pentru funcţia sa de concentrator de energie radiantă.

Cupa aceea metalică de fapt asta face: concentrează unde radio de foarte înaltă frecvenţă către un receptor aflat în focar. Noi o vom converti la spectrul vizibil al radiaţiilor electromagnetice şi o vom pune concentreze razele soarelui. În acest fel, atâta vreme cât avem vreme însorită, vom putea găti fără probleme! Adică vom avea, în final, echivalentul unei lupe mai mari, doar că piesa optică obţinută nu e un refractor, cum sunt lentilele, ci un reflector.

Ne trebuie aşadar un reflector de la o antenă parabolică defectă. Prin Vest se găsesc pur şi simplu la pubele sau la centre de recuperări de metale, aruncate de foştii proprietari. Cu puţin noroc, vom dibui şi noi unul. Esenţial este să ne asigurăm că nu a fost îndoit sau perforat pe o suprafaţă prea mare, preferabil deloc, desigur.

Îl vom “prezenta” unui şlefuitor cu vibraţii sau unuia orbital, mai productiv şi din această “idilă” trebuie să rezulte o suprafaţă pe care nu mai putem vedea vopsea, ci doar metalul curat, sau fibra de sticlă, funcţie de materialul din care e confecţionată cupa. Ne referim aici la concavitate, la faţa scobită, desigur.

Acum, putem opta pentru două modalităţi de prelucrare a suprafeţei reflectorizante. Fie argintăm convavitatea, fie apelăm la o soluţie ultra ieftină, dar care ne oferă o calitate ceva mai slabă decât prima metodă.

http://www.financiarul.ro/wp-content/uploads/antena-PARABOLICA3.jpg

Argintarea se poate face chimic sau electrolitic ori, dacă stăm bine cu banii, putem găsi spray-uri care acoperă cu luciu metalic suprafeţele dorite.

Vom descrie aici doar argintarea chimică. Descrieri amănunţite ale celorlalte procedee sunt uşor de găsit pe internet. Aşadar, argintarea chimică se face prin combinarea următoarelor substanţe:

– azotat de argint, 3g;
– carbonat de calciu, 6,5g;
– tartat dublu de sodiu şi potasiu, 6g;
– clorura de sodiu, 3,5g.

Suprafaţa pe care dorim să o argintăm se curăţă foarte bine cu detergent şi apă, apoi cu alcool, căci pentru reuşita argintării e nevoie de o suprafaţă perfect curată.

Amestecul de substanţe se mojarează. Pulberea rezultată se aplică folosind o cârpă din bumbac curată şi uşor umezită. Se freacă bine suprafaţa de argintat, până ce toata suprafata este argintată perfect, apoi se spală cu apă din abundenţă şi se usucă. Suplimentar, pentru protejarea suprafeţei, se poate apela la o lăcuire prin pulverizare pneumatică a unui lac de automobil de foarte bună calitate. În final obţinem o suprafaţă reflectorizantă fără reproş, dar cu mai mulţi bani.

Atenţie! Dacă dorim să folosim acest procedeu, pentru a obţine cele mai bune rezultate trebuie să ne asigurăm că suprafaţa metalică pe care o vom arginta este foarte bine şefuită şi finisată cu şmirghel de cea mai fină granulaţie, eventual polişată la final!

Dacă e să cheltuim cât mai puţin şi cu rezultate cel puţin mulţumitoare, putem găsi, la magazinele auto, în bazar sau la supermarketuri tuburi de folie adezivă reflectorizantă.

http://www.financiarul.ro/wp-content/uploads/antena-PARABOLICA2.jpg

Costă în jur de 5, până la 10 lei, funcţie de suprafaţa totală. Această folie prezintă caracteristici reflectorizante mulţumitoare pentru oglinjoara noastră parabolică în devenire.

Pregătirea suprafeţei reflectorizante e mai puţin pretenţioasă în cazul de faţă, dar tot vom face o şmirgheluire până la metal sau fibra de sticlă şi o decapare. Folia argintată reflectorizantă se taie fâşii de 7-8 centimetri lăţime şi se lipeşte diametral, dintr-un capăt în altul al reflectorului. Trebuie să fim atenţi la aplicarea foliei, pentru a nu lăsa, pe cât posibil, bule de aer prinse între aceasta şi suprafaţa acoperită.

Dacă totuşi acest lucru se întâmplă, bulele se pot sparge cu un ac şi “burta” se poate lipi apoi uşor de parabolică. Următoarea fâşie se aplică pornind de lângă una din marginile primei fâşii, suprapunând 1-2 milimetri, tot diametral. Va rezulta un X alungit, cu beţele alipite, chiar uşor suprapuse. Vom continua în acest mod până la acoperirea totală a suprafeţei.

Este cea mai bună şi mai simplă metodă de aplicare a foliei reflectorizante. Deşi minuţioasă, operaţiunea va da la final rezultate care ne vor bucura fără doar şi poate.

Gata, avem oglinda parabolică! Ce facem cu ea? Îi determinăm distanţa focală. Atenţie! Trebuie mare grijă cum umblaţi cu ea, căci, orientată spre soare, în focar va genera temperaturi ce produc arsuri instantaneu!

Plasaţi-o spre soare şi, cu un băţ sau o scândură, determinaţi distanţa de la oglinda parabolică şi până la punctul de maximă concentraţie a luminii soarelui ce se reflectă de pe aceasta. Vom şti astfel unde să plasăm vasul de gătit sau ibricul de cafea.

Acum putem crea suprastructura care va ţine vasul ce urmează a fi încălzit. Eu am optat pentru cea mai simplă metodă: am lăsat parabolica pe pământ, orientată spre soare şi am plasat un grătar ceva mai jos de punctul focal, pentru a nu lăsa razele reflectate să se concentreze chiar punctiform. Dacă folosim “aragazul” mai mult timp, e bine să reorientăm antena după soare cam la 15-20 de minute.

Dacă antena nu e destul de mare pentru a da apa în clocot într-un timp rezonabil, putem ajuta fierberea prin folosirea efectului de seră: se plasează vasul într-o cutie din sticlă – e bun şi un un acvariu nu prea mare – acoperită.

Dar iată o ilustrare video a ceea ce poate face un “aragaz” solar:

Mărimea suprafeţei contează, fireşte. O parabolă mai mare va genera temperaturi mai ridicate. Se pot face şi reglaje de temperatură – în jos, evident – prin acoperirea parţială a oglinzii, deci diminuarea suprafeţei reflectorizante.

Iată, mai jos, “piesa de rezistenţă”, un reflector solar industrial, în Alpii francezi:


Vă urăm spor la treabă şi inspiraţie maximă!

Ion SCUTARU


Citește și
1 Comentariu
  1. panait spune

    sa traesti omule@. nu vrei sa incerci si pt. apa calda ? de ce nu incearca nimeni? este o chestiune f. importante , nu crezi?pt. acm oare nu se poate folosi reflectorul parabolic? multumesc!.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.