E-mailurile şi navigarea pe Internet vor fi monitorizate, conform unor noi legi din Marea Britanie

– Guvernul britanic va putea monitoriza apelurile, email-urile, mesajele şi vizitele pe site-uri ale tuturor cetăţenilor din Marea Britanie, în conformitate cu noua legislaţie programată să intre în vigoare anul acesta, scrie BBC.

Firmele care furnizează serivicii de Internet vor fi obligate să ofere Serviciului Secret accesul la datele utilizatorilor, la cerere şi în timp real.

Home Office spune că măsura este esenţială pentru combaterea criminalităţii şi a terorismului, dar a atras şi criticile apărătorilor libertăţilor civile. Astfel, David Davis, a numit-o “o prelungire inutilă a capacităţii statului de a-i spiona pe oamenii obişnuiţi”.

Încercările ultimului guvern laburist de a adopta măsuri similare au aeşuat din cauza unei opoziţiei masive, inclusiv din partea conservatorilor.

Pasul fără precedent

Noua lege  – care poate fi anunţată în discursul Reginei din mai – nu ar permite Serviciului Secret de a accesa conţinutul e-mailurilor, apelurilor sau mesajelor fără mandat, dar va oferi posibilitatea acestora de a identifica grupul din care face parte un individ, cu cine interacţionează, cât de des, pentru cât timp şi ce website-uri vizitează.

Într-o declaraţie, Home Office a declarat că acţiunea este necesară pentru a „menţine disponibilitatea continuă a datelor din comunicaţii pe măsură ce se produc schimbările tehnologice”. „Este vital ca serviciile de poliţie şi de securitate să fie în măsură să obţină date în anumite circumstanţe, pentru a investiga formele grave de criminalitate, pentru a combate terorismul şi pentru a proteja publicul „, a declarat purtatorul de cuvant.

Pe de altă parte, David Davis a declarat că, în acest fel, Guvernului îi va fi mai uşor “să tragă cu urechea la ce discută un număr mare de cetăţeni. Aici ei nu se concentrează pe terorişti sau infractori, este vorba de email-urile, apelurile telefonice, accesul la internet al absolut tuturor” , a declarat acesta pentru BBC.

Atacul asupra vieţii private

Nick Pickles, director al grupului Big Brother Watch, a numit mişcarea un pas fără precedent, care va face ca Marea Britanie să adopte acelaşi tip de supraveghere precum în China şi Iran. „Acesta este un atac absolut asupra confidenţialităţii online, şi este departe de a fi o măsură menită să îmbunătăţească siguranţa publică, adăugând, de fapt, costuri semnificative pentru afacerile pe internet”, a spus el.

Sunday Times a avertizat, la rândul său, că va fi o măsură „scumpă, intruzivă, şi va fi un coşmar să fie implementată în mod legal”, acuzând guvernul că a construit “o cultură de supraveghere, care merge mult dincolo de combaterea terorismului şi a infracţiunilor grave”.

Loading...
Citește și
loading...
1 Comentariu
  1. Ovidiu spune

    „Intelligence” nu inseamna „inteligenta” in contextul numelui Intelligence Service, ci „spionaj”. In consecinta, o traducere libera este „Serviciul Secret”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.