Sorin Frunzăverde îşi va anunţa luni demisia de la preşedinţia Consiliului Judeţean

Fostul democrat liberal Sorin Frunzăverde a declarat, duminică, că luni dimineaţă,2 aprilie, îşi va anunţa demisia de la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin, după ce a renunţat la calitatea de membru al organizaţiei PDL Reşiţa, respectiv prim-vicepreşedinte al PDL.„Am renunţat la calitatea de membru al Organizaţiei Reşita a PDL, am demisionat din funcţiile de preşedinte al Biroului Permanent Judeţean PDL Caraş-Severin, respectiv prim-vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional PDL şi mâine dimineaţa (luni, 2 aprilie – n.r.) îmi anunţ demisia de la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin”, a declarat Sorin Frunzăverde, într-o intervenţie la Antena 3.

Întrebat dacă şi-au dat demisia din PDL şi cei 38 de primari democrat liberali care şi-au anunţat intenţia de a pleca din partid, Frunzăverde a apreciat că aceştia au „alt răgaz de timp”. „Sigur, depinde de fiecare cum va aborda această trecere, acest demers politic, până la urmă. Evident însă că lucrurile se vor consuma. Ei au făcut ceea ce au spus vineri că fac”, a declarat Frunzăverde.

Fostul lider democrat liberal a respins totodată acuzaţiile ce i-au fost aduse după anunţul privind plecarea din PDL şi viitoarea candidatură la CJ Caraş-Severin din partea opoziţiei. „Gândiţi-vă că eu sunt în acest partid de 22 de ani şi am fost în acest partid şi când avea şase la sută sau şapte la sută ani de zile şi nu am plecat. Nu.

Am plecat pentru că efectiv, de mai bine de patru ani de zile (…) există o, hai să spunem, diferenţă de opinii între mine şi ceilalţi foşti colegi ai mei. Efectiv, am început un demers politic care eu cred că se va concretiza într-un proiect politic la nivel naţional. Este adevărat, începe de aici, din Caraş-Severin, din vest, şi acesta este motivul pentru care am făcut ceea ce am făcut”, a afirmat Frunzăverde.

El a enumerat şi câteva din motivele ce l-au determinat să plece din Partidul Democrat Liberal, afirmând că nu a fost de acord cu modul în care a fost derulat exerciţiul bugetar, „lipsit de descentralizare”, „profund centralist”, dar nici cu reducerea salariilor şi pensiilor. De asemenea, Frunzăverde l-a invocat şi pe preşedintele partidului, Emil Boc, căruia i-a sugerat, ca şi alţi colegi de partid, să candideze la Cluj.

„Faptul că după ce, sigur, în calitate de prim-ministru, a vorbit, cum era şi fireşte, în numele executivului pe care l-a condus, Emil Boc l-a dus la 9%, 8% şi în final a fost nevoie să avem o schimbare de guvern. S-a întors la partid, el, Emil Boc, şi acum vorbeşte în numele partidului, ceea ce înseamnă o condamnare sigură şi pentru partid”, a declarat Frunzăverde.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.