Aproape 80% din sumele cheltuite de către români se duc pe mâncare, combustibil, haine şi medicamente

Aproape 80% dintre sumele cheltuite de către români merg către sectorul food, inclusiv supermarketuri, apoi către benzinării şi magazinele de haine, a declarat, marţi, 3 aprilie,într-un forum de specialitate, Gabriel Ghiţă, business development manager CEE Master Card.„Sistemul Pay Pass este folosit cel mai des în supermarketuri, farmacii, benzinării. Dacă vorbim despre România, 78-80% din totalul sumelor cheltuite de către consumatori se duc în zonele de food, în care intră şi supermarketurile, apoi benzinării, magazinele de haine şi farmacii”, a spus Ghiţă.

Potrivit reprezentantului Master Card, la ora actuală, Pay Pass a fost implementat de trei instituţii bancare, urmând ca până la finele acestui an, sistemul să fie inclus de alte şase bănci.

„În România, sistemul Pay Pass a fost implementat de trei bănci – BRD, ING şi Garanti Bank, şi mai avem în implementare încă la şase bănci. În 2013, vom avea o masă critică şi pe zona de emitere. În ceea ce priveşte plăţile contactless de pe mobil, de cinci-şase ani există o luptă pe piaţă de cine să dea bani sau cine să nu dea bani pentru introducerea acestor plăţi. Azi, se pot face plăţi contactless de pe mobil fără a fi nevoie de SIM, dar şi fără a fi nevoie de terminalul mobil neapărat”, a explicat Gabriel Ghiţă.

Conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR), în 2011 au fost înregistrate 350 de milioane de tranzacţii cu carduri, în valoare de peste 27 miliarde de euro. Totodată, românii deţin peste 13 milioane de carduri, din care, la finalul anului 2011, erau active 10,77 milioane, în scădere cu 3,8% faţă de 2010.

Numărul ATM-urilor a crescut cu 8,91% , la 11.000, iar cel al terminalelor de plăţi cu 16,61%, la 124.900. Numărul tranzacţiilor la POS a urcat cu 26,8%, din care pe segmentul cardurilor de credit creşterea a fost de 38,95%, la 3,437 miliarde lei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.