Alpinism: Horia Colibăşanu atacă al treilea optmiar al planetei

Horia Colibăşanu, alpinist în timpul liber şi stomatolog de profesie, pleacă pe 5 aprilie într-o nouă expediţie temerară, de ascensiune al vârfului Kangchenjunga, de 8.586 m din masivul Himalaya, situat la graniţa dintre India şi Nepal, al treilea optmiar al planetei.

Expediţia „Slatina-Kangchenjunga 2012” va începe pe 5 aprilie 2012, odată cu plecarea către Kathmandu. Horia va fi însoţit de alţi doi alpinişti: Peter Hamor si Adrian Vălean.

Ascensiunea se va face din Nepal, pe partea sud-vestică a muntelui. Între tabăra de bază (5.500 m) şi vârf vor fi stabilite încă patru tabere intermediare, la altitudinile de 6.200 m, 6.650 m, 7.200 m şi 7.700 m.

Cei trei alpinişti nu vor beneficia de sprijinul şerpaşilor şi nici de oxigen suplimentar; la peste 8.000 de metri altitudine concentraţia de oxigen este de circa 1/3 din cea existentă în Bucureşti. Ascensiunea va fi făcută în stil alpin, în felul acesta, cucerirea vârfului având loc în stilul expediţiilor clasice, totul fiind bazat pe forţa fizică şi mentală a sportivilor implicaţi. Ruta vizata va fi cea clasică, urcată de britanicii Joe Brown si George Band în 1955.

Kangchenjunga este considerat a fi cel mai periculos vârf din lume de peste 8.000 metri şi al doilea ca dificultate după K2.

Horia Colibăşanu are la activ 5 vârfuri de peste 8.000 metri escaladate cu succes până în prezent: K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Annapurna (8.091 m) şi Makalu (8.481 m), fiind la ora actuală alpinistul român cu cele mai multe vârfuri de peste 8.000 metri escaladate fără oxigen suplimentar. Scopul lui final îl reprezintă escaladarea tuturor celor 14 vârfuri de peste 8.000 metri, fără oxigen suplimentar. Primul alpinist care a reuşit acest lucru este italianul Reinhold Messner, acesta încheind „turul optmiarilor” în 1986, după 16 ani de la prima ascensiune a unui optmiar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.