Avortul, doar cu aviz de la psiholog. PDL vrea o lege care să rezolve CRIZA DEMOGRAFICĂ a României

– Un nou de act normativ, care vizează modificarea legii avortului, ar putea schimba regulile după care se fac în România întreruperile de sarcină la cerere. Dacă până în prezent avortul voluntar era un act consimţit între pacientă şi medicul ginecolog, deputaţii PDL Sulfina Barbu şi Marius Dugulescu, iniţiatorii proiectului, doresc ca în viitor femeile să apeleze şi la serviciile unui psiholog înainte de a face o întrerupere de sarcină.

Acesta ar trebui să le consilieze în privinţa riscurilor medicale şi psihologice la care se expun în momentul în care apelează la această procedură, relatează Gândul.

Apoi, psihologul trebuie să le dea femeilor care doresc să facă întrerupere de sarcină un certificat, fără de care acestea nu vor mai putea face avort, mai arată propunerea de act normativ, susţinută de 51 de deputaţi şi senatori.

Concret, înainte de a face un avort, româncele vor trebui să obţină acest certificat de la un psiholog, după ce au făcut cel puţin o şedinţă de consiliere. În cadrul acesteia, femeii i se vor prezenta şi fotografii sau filme despre ceea ce presupune întreruperea de sarcină şi se va uita la ecografia embrionului pe care îl poartă în pântece.

După respectiva şedinţă, femeia va trebui să aştepte 5 zile, timp în care iniţiatorii legii susţin că ea va reflecta la lucrurile discutate în timpul şedinţei de consiliere. Abia după aceea va putea să facă întreruperea de sarcină, dacă încă îşi doreşte acest lucru. Potrivit proiectului de lege, decizia de a face sau nu avort va aparţine exclusiv femeii.

Dacă această lege, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, va fi adoptată, întreruperea de sarcină nu se va mai putea face doar în urma unei programări la medicul ginecolog, indiferent dacă acesta lucrează în sistemul de stat sau la privat.

Statisticile privind avortul la noi în ţară mai arată că, după 1990, s-au efectuat în jur de 7 milioane de întreruperi de sarcină. România ocupă un loc fruntaş la acest capitol, cu 32 de avorturi la 100 de sarcini.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. ion spune

    Nu prin astfel de legi rezolvam criza demografica din Romania. Din contra, cele care nu au posibilitatea sa creasca un copil nu-si permit nici sa mearga la psiholog. Si atunci ce-o sa se intample? O sa avem o gramada de copii in familii defavorizate si needucate. Eu cred ca trebuie incurajata natalitatea in familiile cu posibilitati de a creste si educa un copil. Sporul natural al unei familii este de la al-doilea copil in sus. Nu ar trebui recompensate cuplurile care au copil ,nici cele care au de la 5 copii in sus, deoarece trebuie sa fi cam inconstient sa crezi ca poti creste sau oferi educatie la un numar asa mare de copii. Dar, ar trebui recompensate cuplurile cu 2,3,4 copii care ar reprezenta sporul natural corect Romaniei! Cum aveau bunicii nostri? 3,4 copii este ideal si trebuie sustunuta treaba asta de stat!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata