Apple, Bank of America, Intel, Coca-Cola şi Visa intră la tranzacţionare la BVB

Acţiunile a cinci companii de top americane – Apple, Bank of America, Intel, Coca-Cola şi Visa – vor intra miercuri, 18 aprilie, la tranzacţionare pe sistemul alternativ ATS al Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.

Potrivit unui comunicat al casei de brokeraj Tradeville, care va fi furnizor de lichiditate/formator de piaţă pentru aceste acţiuni la BVB, cele cinci companii au cunoscut o evoluţie în creştere de la începutul anului, pe fondul unor marje nete de profit pozitive.

Analiştii de la Tradeville susţin că acţiunile Coca Cola sunt subevaluate, în comparaţie cu media segmentului de sector relevant (Pepsico Inc. şi Dr. Pepper Snapple Group ). ‘Coca-Cola se distinge prin indicatorii de profitabilitate, marja comerciala netă şi rentabilitatea activelor, în timp ce ROE (rentabilitatea capitalului propriu – n.a.) este cu 10% mai scăzut faţă de media celorlate două companii, în special din cauza gradului mai mic de îndatorare’, precizează analistul Tradeville, Bogdan Gherghe.

Din 1920 şi până în prezent, Coca-Cola a distribuit dividende către acţionarii săi. În ultimii cinci ani, ritmul mediu de creştere a dividendului a fost de 7%, în timp ce anul trecut, randamentul brut anualizat a fost de 2,87%.

Acţiunile Coca-Cola sunt listate la NYSE, făcând parte din indicii Dow Jones, S&P 500 şi Rusell 1000, iar cel mai semnificativ acţionar al companiei este Berkshire Hathaway, fondul administrat de Warren Buffet.

În ceea ce priveşte Visa, spun reprezentanţii Tradeville, acţiunile prezintă un potenţial de creştere important prin prisma migrării către moneda electonică. Marja netă de profit înregistrată de Visa este de 43%.

Visa Inc. operează cea mai mare reţea de plăţi electronice retail din lume, cu o cotă din piaţa globală de circa 63%, şi a intermediat tranzacţii de 5.900 miliarde dolari între 1 octombrie 2010 şi 30 septembrie 2011.

Acţiunile Bank of America Corp au o volatilitate mare a preţului, ceea ce poate stârni interesul celor cu apetit de risc foarte ridicat.

‘Lupta cu rezultatele negative care au marcat anii 2009, 2010 şi primele 9 luni din 2011 pare să se fi încheiat, lucru reflectat şi de rezultatul net pe acţiune de 0,70 dolari, estimat de analiştii Reuters pentru 2012’, consideră Magda Sirghe, analist Tradeville.

Intel are o marjă netă a profitului de 23,97%. ‘Prin prisma randamentului dividendului, a ratelor de rentabilitate, a multiplilor şi a rentabilităţii aşteptate pe unitatea de risc (rata Sharpe), Intel este în linii mari superioară competitorilor săi – Texas Instruments Inc. (TXN), Broadcom Corp. (BRCM) şi Altera Corp. (ALTR)’, afirmă analistul Ovidiu Dumitrescu de la Tradeville. Intel este cel mai mare jucător de pe piaţa microprocesoarelor.

Performanţele financiare ale Apple fac compania demnă de atenţia investitorilor, potrivit raportului Tradeville. Creşterea de 73% a vânzărilor şi de peste 100% a profiturilor (faţă de T4/2010) şi cele 3 milioane de iPad3 vândute în primele 3 zile de la lansarea au propulsat Apple în poziţia de cea mai valoroasă companie din lume.

Tradeville va fi market maker pentru acţiunile celor cinci companii americane, astfel că investitorii vor avea mereu contraparte în tranzacţii. Blocul de tranzacţionare este de o acţiune, iar variaţia maximă de preţ este de +/-25% faţă de preţul de referinţă.

Acţiunile vor fi disponibile la tranzacţionare la BVB în intervalul orar 16:30 – 18:30.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.