Indiferent ce funcţie ai, dacă pleci din partidul care te-a promovat, eşti trădător, declară Mircea Toader

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, i-a criticat, luni, 23 aprilie,pe parlamentarii care, în ultima perioadă, au părăsit formaţiunea democrat-liberală şi s-au înscris în partidele din Opoziţie.

„Dezertările din PDL sunt trădări. În general nu-mi plac trădătorii. E treaba celor care au acceptat să primească trădători. Vreo trei ani şi ceva au ridicat stindardul loialităţii, a necesităţii ca fiecare partid să aibă parlamentarii lui, dar când e interesul, se uită de aşa ceva. Pentru mine cine trădează nu are niciun fel de respect. (…) Indiferent ce funcţie ai, dacă pleci din partidul care te-a promovat eşti trădător”, a spus Toader.

Citeste si:  Ministrul Devoltării şi Turismului Elena Udrea pierde procesul cu senatorul PSD Olguţa Vasilescu

Acesta a reafirmat că s-a pronunţat încă din anul 2003 pentru interzicerea migraţiei politice. „A fost amendamentul meu, în 2003, dar a fost respins cu onor de PSD, în totalitate”, a mai spus Mircea Toader.

Acesta susţine că PDL nu are probleme cu majoritatea în Camera Deputaţilor şi a dat asigurări că niciun parlamentar democrat-liberal nu va vota moţiunea de cenzură. „După părerea mea nu mai sunt parlamentari care vor să plece. Cu cine am avut discuţii, dacă au fost nemulţumiri…Dar nu are legătură nemulţumirea parlamentarului cu obiectivul lui pe următoarea perioadă. Deci nu trădează decât din motive personale”, a mai spus Toader.

Citeste si:  PNL nu va guverna fără PSD şi nu va fi Antonescu preşedinte fără Ponta prim-ministru

De asemenea, Mircea Toader a anunţat că deputatul PDL Iosif Drăgulescu nu va părăsi partidul. „Iosif Drăgulescu a declarat că nu semnează şi nu votează moţiunea. Am pe sms declaraţia lui”, a afirmat Mircea Toader.

Liderul deputaţilor PDL a amintit că „Guvernul Ungureanu a trecut cu PSD şi PNL în bancă”. „Şi au spus foarte clar (n.r. parlamentarii Opoziţiei), vreţi să vă treceţi guvernul, să aveţi majoritate să vi-l votaţi! Spun şi eu la fel: vreţi să picaţi Guvernul, faceţi-vă majoritate. E aşa de simplă ecuaţia”, a adăugat Mircea Toader.

Citeste si:  Dosarul DSK, pe cale de a se prăbuşi
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata