STIL DE VIAŢĂ: cum trăiau BUNICII noştri şi cum trăim NOI astăzi

– Dacă privim doar cu o jumătate de secol în urmă vom constata deosebiri radicale între stilul de viaţa al bunicilor noştri şi cel al omului modern, totdeauna agitat, în criză de timp, stresat şi tentat să obţină confortul absolut

Bunicii noştri aveau un stil de viaţă mai activ, erau mai rezistenţi şi mai sănătoşi. Acest stil de viaţă se caracterizează, in principal, prin:

• activitate fizică moderat – intensă (mergeau frecvent pe jos);

• gândire pozitivă;

• acordau atenţie orelor de masă (un adevărat ritual) şi luau masa într-un cadru liniştit, concentrându-se asupra acesteia;

• consumau alimente mai naturale, provenind din mai multe surse alimentare şi mai puţin prelucrate, chimizate;

• îşi preparau de regulă hrana în casă şi doar pentru o zi, maxim două;

• nu foloseau aditivi alimentari, grăsimi artificiale, îndulcitori artificiali şi zahar uri rafinate;

• uleiurile erau nerafinate, presate la rece;

• nu trăiau într-o perpetuă sărbătoare alimentară! Consumau mai puţină carne şi foarte puţine preparate industriale din carne, mezeluri, cârnaţi, pateuri (iar acestea erau preparate în gospodărie sau în condiţii naturale, mult diferite de cele industriale actuale);

• se ridicau de la masă când încă le mai era foame, nu se ghiftuiau;

• miercurea şi vinerea ţineau post (în aceste zile nu consumau alimente de origine animală – carne, lapte, ouă). Dar, atenţie! Posturile de miercuri şi vineri din timpul săptămânii totalizau împreună cu posturile mari peste 200 zile/an!

• nu consumau dulciuri rafinate, produse de cofetărie, patiserie decât la ocazii, sărbători. Obezitatea era aproape necunoscută (de altfel, obezitatea este necunoscută în natură, numai omul modern şi animalele domestice suferă de obezitate!);

Citeste si:  Cum s-a simţit anul de criză la Iaşi

• nu existau lanţuri de restaurante tip fast-food;

• nu consumau băuturi răcoritoare, energizante, ci apă de izvor;

• nu consumau cantităti excesive de băuturi alcoolice , industriale (bere, vin, lichioruri ş.a) de calitate îndoielnică;

• alimentele consumate nu aveau densităţi calorice enorme, aşa cum au cele de astăzi (o porţie de mâncare la fast-food poate atinge valori calorice de 500-800 Kcal. Oporţie de mâncare sănătoasă, din alimente naturale, integrale are circa 150-200 Kcal.;

• porţiile de mâncare nu erau giganti ce precum cele actuale.

Cum arată stilul de viaţă de astăzi?

Păi cam aşa (bineînţeles, total diferit de cel al bunicilor noştri):

am adoptat un stil de viaţă sedentar, nu mai dorim să facem nici un fel de efort fizic, ca urmare obezitatea la copii şi adulţi a devenit epidemică, îmbolnăvindu-ne de diabet tip 2, boli cardiovasculare etc;

• nu mai acordăm nicio importanţă orelor de masă şi modului în care mâncăm;

consumăm alimentele haotic (pe stradă, în autobuz, privind la televizor, în faţa calculatorului), sărim de regulă peste micul dejun, mâncăm seara nu numai excesiv, dar şi mâncăruri grele;

• consumăm alimentele pentru că sunt ieftine, gustoase sau sunt trendy-cool, chiar fără să ne fie foame sau sete.

Nu conştientizăm faptul că alimentele industriale creează dependenţă, determinându-ne să le dorim şi să le consumăm cât mai des, ceea ce are drept efect adoptarea unei diete monotone şi nesănătoase;

• consumăm alimente devitalizate, dezechilibrate nutriţional, industrializate, cu multe calorii, pline de chimicale, în proporţii tot mai mari, rupând balanţa dintre ingerarea şi arderea caloriilor (acestea sunt, în general, alimente pasteurizate şi sterilizate, alimente moarte, profund modificate faţă de starea lor naturală);

Citeste si:  Acad. prof. dr. Maya Simionescu: Bolile cronice netransmisibile, principala cauză de deces din lume

• în fiecare moment avem un festin, mereu este sărbătoare alimentară;

• nu ţinem perioade de restricţie alimentară voluntară (post), pentru a oferi posibilitatea organismului de a se detoxifica de anumiţi nutrienţi, E-uri, poluanţi ş.a.;

• consumăm excesiv băuturi alcoolice industriale;

înlocuim apa cu alte alimente fluide (bere, lapte, băuturi răcoritoare sau energizante, cafea), ignorând faptul că apa nu poate fi înlocuită de nici un alt fluid alimentar, aşa cum laptele matern nu poate fi înlocuit de nimic
altceva;

prăjim în exces, în uleiuri nerezistente la temperatură – astfel, alimentele pe care le prăjim se contaminează cu substanţe neurotoxice şi cancerigene;

• utilizăm cuptorul cu microunde la încălzirea sau prepararea alimentelor -ceea ce scade valoarea nutritivă şi generează modificări periculoase structurii acestora;

• nu asociem corect alimentele, provocând o digestie nesănătoasă, cu procese de putrefacţie cancerigene;

• consumăm prea puţine fructe şi legume proaspete de sezon, prea puţine alimente integrale nerafinate, prea puţine fibre alimentare;

• nu respectăm bioritmurile individuale şi alternanţa perioadelor de activitate cu cele de odihnă.

Ce este de facut?

Simplu! Trebuie să avem voinţa şi înţelepciunea de a ne întoarce, măcar parţial, la obiceiurile de viaţă şi alimentaţie tradiţionale ale înaintaşilor noştri pentru a ne cruţa atât sănătatea noastră, cât mai ales pe cea a generaţiilor
viitoare, care devin din ce în ce mai sensibile.

Cu durere afirm că generaţia mea este generaţia celor ai căror copii sunt mai bolnavi decât insăşi părinţii! Şi nu numai atât! Discutam cu un bun prieten medic, care mi-a atras atenţia asupra faptului că, din păcate, copiii au inceput să moară inaintea părinţilor!

Citeste si:  Coca-Cola a lansat o nouă campanie plină de informaţii eronate referitoare la "combaterea obezităţii"

După unele date recente, în medie peste 300.000 de români frecventează zilnic restaurantele fast-food, vânzările având în continuare un puternic trend pozitiv.

Preferinţele tuturor consumatorilor de fast-food se îndreaptă către alimente înalt procesate, rafinate, aditivate, hipercalorigene, dezechilibrate nutriţional (hamburgheri cu cartofi prăjiţi, băuturi de tip cola, sandwitch-uri cu sosuri tip maioneză etc.).

Culmea este că părinţii îşi aduc tot mai des copiii la astfel de restaurante şi aleg meniurile pentru aceştia sau le organizează petreceri. Părinţii sunt în acest caz iresponsabili (da, am ales bine acest cuvânt – iresponsabili – şi nu în necunoştinţă de cauză, deoarece astăzi toată lumea ştie cât de periculoase sunt alimentele de la fastfood!).

Părinţii ignoră pericolul pentru sănătatea propriilor copii, care vor adopta astfel un stil de viaţă ce îi va transporta invariabil, mai devreme sau mai târziu, în zona bolilor grave. De altfel, OBEZITATEA INFANTILĂ, pe lângă cea a adultului, a devenit o problemă de sănătate publică şi pentru România.

Pentru a contracara acest trend au fost elaborate acte ce reglementează comercializarea unor alimente nerecomandate copiilor în şcoli (legea 123/2008, ord. 1563/2008). Însă legea fără suportul educaţional al părinţilor şi şcolii nu poate avea efectele scontate.

Părăsindu-ne tradiţiile şi adoptând un stil de viaţă străin nouă ne-am pierdut o parte din identitatea noastră, din cultura şi credinţa care au dat acestui neam puterea de a rezista peste veacuri.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, “Şi noi ce mai mâncăm?”

CITITI SI

Prof. Mencinicopschi: “Mâncăm fără să ne hrănim. Publicitatea şi chimia din farfurie păcălesc creierul”

 

Citește și
11 Comentarii
  1. VRAJELI DE 2 LEI spune

    DIN CAUZA BIO PARINTII NOSTRII TRAIAU CATE 60 DE ANI…….SI CU GUVERNELE BOC, BATRANII AU MURIT SI MAI REPEDE……E ADEVARAT CA MANCAU MAI BINE, CA ECHITATEA TRAIULUI ERA MAI BUN(UN SINGUR MEMBRU AL FAMILIEI LUCRA PTR. FAMILIE)…..DAR, A-TI UITAT OPTIUNEA CHIPILICILOR(JOUVEGARDISTI) CE AU TRANSFARMAT SOCIETATEA MONDIALA IN INTERESUL LOR CU SCOPUL MIXARII TUTUROR RASELOR LA NIVEL MONDIAL A.I. EI SA RAMANA ‘PURI’.ASTIA VOR SA DISTRUGA LUMEA NUMAI SA-SI RECONSTRUIASCA TEMPLUL LOR…A LUI SOLOMON…..INTREBAREA E: PE CE PAMANAT??????????ANALIZA-TI SI CINSIDERATI, OAMENI BUNI!

  2. ilicaf spune

    Foarte bine scris acest articol.

  3. Liviu spune

    PROFUND SI ADEVARAT !!!
    AR TREBUI SA DESCHIDETI O RUBRICA PERMANENTA CU ACEST SUBIECT F. INTERESANT SI EDUCATIV , IN URMA CARUIA SA VA MULTUMEASCA MINISTERUL SANATATII DAR MAI ALES COPIII NOSTRI .

  4. maya spune

    mincau sanatos pentru ca isi preparau singuri porcul, vitelul si nu consumau ADITIVI. mincau si grasime, slanina, untura dar erau netratate ca acum cu toate porcariile.

  5. Anca spune

    Mmmm, depinde la care bunici se refera articolul cu pricina, probabil la cei mai instariti un pic.
    Am copilarit la tara, oamenii munceau de dimineata pana seara in camp in plin soare pentru a hrani acele animale pe care le cresteau sau in gradinile de legume.
    In perioada comunismului a fost un pic mai bine sub aspectul aprovizionarii alimentare, insa inainte de asta cunosc batrani multi care povesteau cum au facut foamea pantru ca nu aveau ce manca -deci nu aveau cum sa ajunga obezi-, cunosc faptul ca majoritatea mureau de probleme cardiace sau diabet nedetectat ca urmare a unei copilarii cu alimentatie precara in proteine si toate necesare.
    Sa nu faceti greseala sa credeti ca toate se faceau singure in acele vremuri, ca toti stateau la umbra la pranz de teama radiatiilor solare, ca stateau pomii incarcati cu fructe neculese si ca totul era roz…
    Era o alimentatie de subzistenta, mai naturala calitativ cu ce exista acum pe piata, insa pretul era mare in efort fizic pe orice vreme, lipsa unui concediu de odihna efectiv – animalele trebuie hranite zilnic -, sa nu mai luam in considerare efectele unei secete prelungite sau a unei furtuni cu piatra care condamna la foamete. Se murea de foame in acele vremuri, haideti sa nu mai facem totul boem…
    Imi povestea bunica sotului, nascuta in 1912 faptul ca, desi avea un singur copil, de multe ori se culca nemancata seara sa aiba copilul o coaja de mamaliga dimineata in plus, iar cand vindea ceva la piata din gradina cumparau ca si lux suprem cateva felii de paine alba pe care o degustau ca si cozonac!!!
    Si vorbesc depare oamnei care au muncit enorm, bunicul sotului a avut o slujba respectabil 3/4 din viata, au crescut animale multe si au cumparat si au muncit pamantul.
    NU vad nimic ideal in modul asta de viata, serios.

  6. Iulia spune

    Domnule Gheorghe Mencinicopschi, dvs spuneti chestii la mintea cocosului de ce credeti ca noi nu constietizam? Iata un exemplu: toata lumea stie ca fumatul creeaza dependenta, dar majoriatatea oamenilor sunt fumatori! Deci nu trebuie sa ne deschideti dvs ochii, este enervant sa bateti apa in piua cu aceste chestii. Legat de viata bunicilor nostri, cum puteti sa o regretati, nu inteleg, nu va dati seama ce vorbiti? Stiti ca se nasteau cate 9 copii si mureau 7 din ei? Stiti ca aveau limbrici, paduchi, pureci, etc? Unde erau asa de sanatosi, cine v-a dezinformat? Ce viata stralucita aveau pe atunci oamenii, ca majoritatea munceau de dimineata pana seara si abia aveau ce manca? Cum nu existau obezi, doamnele si domnisoarele erau considerate frumoase doar daca erau obeze. Au existat si atunci obezi, poate in procent mai mic din cauze perfect normale: astazi nu mai mergeti nici macar o statie pe jos, nu este nevoie sa ne spuneti dvs aceste cauze care sunt evidente.

  7. Andreea spune

    Este foarte bun articolul!
    Ne aduce cu picioarele pe pamant! Prea consumam mancaruri semipreparate, fastfood-uri… Nimic nu mai este natural, sanatos…totul este modifica in asa fel incat sa se obtina profit si rezistenta pe rafturile supermarketurilor…ceea ce inseamna boli si suferinta pentru trupul nostru!

    Ideea articolului este sa preluam ce e bun din practica bunicilor..! Si este de admirat ca cineva mai are interesul sa publice asa ceva.

    Ni se spala creierul zilnic cu reclamele de la televizor, ziare, reviste… Un mic reminder nu strica!…pentru cine are urechi sa auda!

  8. ana spune

    Nici nu trebuie sa privim atat de departe adica la bunicii nostri;si azi in manastiri se traieste sanatos,fara stres,se respecta postul si cu totii sunt mai sanatosi.E dragostea de Dumnezeu si de aproapele ,este o gandire pozitiva,sa nu ne intereseze numai mancarea.Daca ne doare ceva nu trebuie sa luam imediat medicamente,sa nu ne facem probleme numai pentru trup,sa avem in vedere mai mult sufletul respectand poruncile.

  9. ana spune

    E foarte important alimentatia , da e foarte adevarat .
    Dar imi spune cineva de ce bunici nostri traiau atat de putin ??
    Se imbolnaveau si etc ……

    1. ioan spune

      Mureau ca nu era medicina atat de avansata, si se murea de boli infectioase .

  10. Nume_confidential spune

    Panarama de articol! Autorul este un frustrat. Daca erai instarit pe vremea aceea, iti permiteai sa mananci ce vrei. Tu vorbesti de parca traiai in lux, daca stateai la tara si munceai de dimineata pana seara la pamant, normal ca erai mai slab. Nimeni nu avea ce sa manance atunci, nu ne spune noua ca era mai bine pe vremea aceea.
    -Toti mureau de foame chiar daca munceai toata ziua (majoritatea la pamant);
    -Multi oameni erau bolnavi de osteoporoza (lipsa mineralelor din oase);
    -Curentul se intrerupea, nici curent nu aveati. Parintii se culcau nemancati sa aibe ce sa dea la copii o bucata de mamaliga a doua zi;
    -Se circula doar in anumite zile, foarte prost gandit sistemul;
    -Pe timpul iernii nu mai circula nimic, alta prostie, ramaneai blocat ca erati prosti si nu stiati ce solutii sa gasiti.
    -Si pe vremea asta se mai cumpara si consuma alimente neprocesate (ai de unde alege, market sau de la tarani). Nu te obliga nimeni sa mananci mancaruri procesate sau sa nu tii post (gasesti la piata toate felurile de legume sau la tarani naturale), poti sa cumperi tot de la tarani mancare multa, mai ales daca esti de la oras, sa zici ca mananci sanatos (cum fac eu);
    -Transporturi nu prea erau, circulau oamenii mai mult pe jos. Si acum nu te opreste nimeni sa mergi pe jos, mergeti fratilor (saraci ce sunteti);
    -Tinerii sunt mai educati pe vremea asta, cand gasesc solutii la probleme pe internet si consulta mai multe perspective, mai multe rezolvari. Nu ca inainte cand te imbraca mama la costum si stiai sa citezi din Eminescu sa impresionezi prostii sa zica „Vai, ce baiat educat!” (si azi mai stiu tinerii sa citeze din Eminescu, Creanga, Blaga, Arghezi, etc.);
    -Tinerii nu se mai lasa condusi de tarani care fac o promisiune de impresie, ei critica si ataca, au libertate de exprimare si ca exemplu, unul poate sa provoace revolte sa dea jos un intreg guvern;
    -A aparut internetul unde gasesti rezolvare la orice problema (de toate tipurile) si inainte nu era;
    -De cand cu internetul, oamenii sunt uniti si afla repede care e corrupt. Nici televiziunea nu mai e asa urmarita pentru ca nu iti prezinta/iti prezinta partial adevarul;
    Sunt multe alte aspecte si prea mult de scris. Ce sa faci daca unii comenteaza fara rost. Daca Ceausescu a fost prost cu 7 clase si a facut imprumut si ati murit de foame sa platiti datoria. Te mai si miri de ce pleaca tinerii din tara: de prosti ce sunteti, gramada, cu legile de cacat care erau atunci si sunt si acum (mai putine dar sunt pentru ca nu s-au schimbat toate, inca).
    Astept sa ma contraziceti sa stiu cu ce m-am informat gresit!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata