Aproape jumătate din americani ar putea fi obezi până în 2030

Peste 42% din americani ar putea fi obezi până în 2030, arată un studiu difuzat luni la Washington, în deschiderea unei conferinţe despre obezitate, miză majoră a sănătăţii publice în Statele Unite, scrie 7sur7.be.

În 2030, 42,2% din americani ar putea fi obezi, adică 32 milioane de persoane în plus faţă de prezent, potrivit unor cercetători de la Universitatea Duke din Carolina de Nord, care şi-au prezentat previziunile în deschiderea conferinţei ‘Greutatea unei naţiuni’.

Rata persoanelor care suferă de obezitate ‘severă’ s-ar putea dubla, trecând de la 5% la 11%, arată aceiaşi cercetători, care apreciază la 550 miliarde de dolari costurile medicale ale acestor evoluţii în următorii 20 de ani.

La a doua ediţie a ‘Greutăţii unei naţiuni’, conferinţă organizată prima dată în 2009, participă zeci de organizaţii şi structuri private sau publice, sub egida secţiei de nutriţie a Centrului de control şi prevenire a bolilor (CDC). Institutul american de Medicină urmează să publice marţi recomandări care vizează ‘să inverseze tendinţa’.

În Statele Unite existau în 2010 circa 36% de adulţi obezi – adică 78 milioane de persoane – şi 17% copii (până la 19 ani) – 12,5 milioane -, a spus luni Cynthia Ogden, epidemiolog la CDC. Tendinţa a început semnificativ în anii 1990 şi îndeosebi la sfârşitul deceniului, înregistrând o rată de trei ori mai mare decât în anii 1970. Creşterile afectează mai ales populaţia de culoare şi hispanică.

Soţia preşedintelui Barack Obama, Michelle Obama, foarte implicată în combaterea obezităţii la copii, prin mişcarea ‘Let’s Move’, a salutat conferinţa într-un mesaj video, spunând că ‘s-au făcut multe lucruri, dar mai sunt încă multe de făcut’.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.