Guvernul retrage proiectele de lege ale executivelor anterioare aflate în plen, la Parlament

Executivul Ponta a cerut retragerea proiectelor de lege iniţiate de cabinetele anterioare şi aflate pe ordinea de zi a plenului fiecărei camere a Legislativului, pentru a fi reanalizate la Guvern, a declarat, miercuri, 9 mai,  ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa.

Cererea a fost făcută marţi de ministrul Mircea Duşa, însă nu s-a referit şi la actele normative care implică măsuri urgente cum sunt cele privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie sau proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului fiscal european, care a şi fost adoptat în această săptămână la Camera Deputaţilor, ca prim for sesizat.

Citeste si:  Anca Boagiu: Aplicarea impozitului diferenţiat va determina o explozie a evaziunii fiscale

Măsura nu se referă nici la proiectele de lege iniţiate de Guvern şi aflate încă la comisii, pentru că acestea mai pot fi amendate de ministere până vor ajunge la plen.

De asemenea, Guvernul a cerut să revadă şi punctele de vedere date de executivele anterioare asupra iniţiativelor legislative aflate în dezbaterea Parlamentului, pentru a opera eventuale modificări privind poziţia Palatului Victoria faţă de propunerile de lege respective, a menţionat Duşa.

Totodată, vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a precizat că într-o săptămână Mircea Duşa şi o echipă de la Guvern poate revedea toate punctele de vedere ale Executivului.
„Într-o săptămână, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, şi echipa de la Guvern poate să revadă toate iniţiativele legislative asupra cărora guvernele anterioare au dat puncte de vedere. Cererea a venit de la Guvern către Parlament şi se referă la toate iniţiativele legislative pentru care există un punct de vedere al Executivului”, a spus senatorul social-democrat.

Citeste si:  Renunţarea la energia nucleară va costa Germania 1 până la 2 miliarde de euro pe an
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close