Şi UPC scoate Antenele din grilă

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Răsvan Popescu, a anunţat că CNA va analiza solicitarea UPC de eliminare din grila sa a canalelor Antena Group după 26 mai, la limita termenului legal de soluţionare a acesteia.

UPC a anunţat pe 27 aprilie că Antena Group a retras operatorului Focus Sat (platforma de satelit a UPC) permisiunea de retransmisie pentru posturile Antena Group.

Canalele pot fi vizionate, în continuare, până când CNA va aproba scoaterea lor din grila Focus Sat. „CNA nu are obligaţia legală să intervină în relaţiile comerciale dintre părţi, iar solicitarea de a se pronunţa va fi amânată până la limita legală de 30 de zile (n.r. 26 mai), astfel încât părţile să aibă timp mai mult să se înţeleagă, iar publicul să fie cel câştigat”, a spus Răsvan Popescu.

Citeste si:  Viorel Vasile Buda, ales vicepreşedinte al CNA

De asemenea, CNA a analizat împreună cu reprezentanţii societăţii de cablu UPC situaţia retransmisiei programelor locale şi regionale în sistem digital şi analogic de către UPC, după ce aceeaşi temă a fost analizată luna trecută cu RCS&RDS.

Serviciul Inspecţie al CNA a sesizat că în unele oraşe (Suceava, Târgovişte, Timişoara, Tulcea, Alba Iulia) UPC nu are inclus în grilă minimum două programe regionale şi locale, aşa cum prevăd normele în audiovizual, iar membrii CNA au acordat societăţii de cablu un termen de două săptămâni pentru soluţionarea problemelor tehnice.

Citeste si:  Buffett contribuie cu mize de 5% în cinci cele mai mari companii din Japonia
Citește și
1 Comentariu
  1. Triaz spune

    Cred romanilor le-ar fi mai bine fara antene. Eu nu le duc lipsa deloc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close