Fotbal: Meciul dintre U Cluj şi CFR Cluj se va rejuca

Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, întrerupt marţi, 8 mai, în min. 27, la scorul de 0-1, din cauza violenţelor între jucători, se va rejuca integral la o dată ce va fi stabilită ulterior.

Valentin Epure, preşedintele Comisiei de disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal, a comunicat vineri după amiaza că meciul U Cluj – CFR se va rejuca la o dată ce va fi stabilită ulterior, de Comisia de competiţii a LPF.

Atât Ricardo Cadu (CFR), cât şi Mircea Bornescu (U Cluj) au fost suspendaţi câte două meciuri şi amendaţi fiecare cu 7.000 lei, în timp ce Liviu Ciucă, masorul U Cluj, care l-a lovit ulterior pe Cadu, a primit o suspendare de 12 luni şi o amendă de 10.000 lei.

Meciul dintre U Cluj şi CFR Cluj, de marţi, din etapa a 31-a a Ligii I, s-a întrerupt în min. 27, la scorul de 0-1, după ce portarul Mircea Bornescu l-a lovit pe Ricardo Cadu, care transformase un penalty şi s-a îndreptat spre galeria gazdelor cu intenţia de a provoca suporterii. Arbitrul Alexandru Tudor a decis suspendarea partidei după ce a considerat că mai mulţi jucători de la cele două formaţii ar fi trebuit eliminaţi din cauza violenţelor şi jocul nu ar fi putut continua.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.