EUR
4,84 RON
(-0.04%)
USD
4,13 RON
(-0.52%)
GBP
5,37 RON
(+0.03%)
CHF
4,47 RON
(+0.44%)
BGN
2,47 RON
(+0.41%)
BYN
1,69 RON
(-0.85%)
CAD
3,07 RON
(-0.28%)
RSD
0,04 RON
(+0.02%)
AUD
2,92 RON
(+0.27%)
JPY
0,04 RON
(-0.02%)
CZK
0,18 RON
(+0.18%)
INR
0,05 RON
(-0.11%)

100 de muzee din ţară îşi vor deschide porţile, sâmbătă noaptea, în „Noaptea Muzeelor”

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RMNR) organizează, sâmbătă, 19 mai, „Noaptea Muzeelor”, eveniment la care participă aproximativ 100 de muzee şi organizaţii din ţară. În Bucureşti sunt 28 de instituţii culturale care îşi vor deschide porţile pe timpul nopţii pentru toţi cei pasionaţi de tehnică, aviaţie sau artă.

„În Bucureşti avem deschise 28 de locaţii pentru vizitatori. Sunt mai multe muzee, dar şi organizaţii culturale care se apropie de domeniul muzeal, cum ar fi o clădire de patrimoniu care găzduieşte o organizaţie. Există şi expoziţii, cu o anumită tematică, pe care noi le considerăm importante şi le-am inclus în circuitul de vizitare”, a declarat Angelica Iacob, coordonator „Noaptea Muzeelor”.

Şi în acest an, ca şi în anii precedenţi, sunt aşteptaţi zeci de mii de vizitatori la muzeele din Bucureşti.
„Muzeele cele mai vizitate anul trecut, care au avut aproximativ 20.000 de vizitatori, sunt cele care au tradiţie în a sărbători acest eveniment cum ar fi Muzeul „George Enescu”, Muzeul de Istorie, Muzeul Naţional de Artă a României sau Muzeul Labirint, o colaborare interesantă între Muzeul Antipa şi Muzeul Ţăranului Român”, a precizat Angelica Iacob.

Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” revine, în acest an, în atenţia vizitatorilor după o pauză de doi ani, în schimb Muzeul Militar Naţional este închis publicului la ediţia din acest an.

„Pentru evenimentul din 19 mai, Muzeul Tehnic îşi aşteaptă vizitatorii cu motoarele la turaţie maximă şi la propriu şi la figurat. Evenimentul „Ştiinţa o ia razna la miezul nopţii” doreşte să arate că muzeul este o şcoală pentru toţi. Oricine poate vedea mecanismele care ilustrează legile mecanicii, electricităţii sau magnetismului. Alături de machete vor fi puse, în stare de funcţionare, obiecte originale cum ar fi dinamul „Edison” acţionat de maşina cu aburi Brule care alimenta cu energie electrică Teatrul Naţional din Bucureşti. Instalaţia a fost pusă în funcţiune de un asistent al marelui inventator Edison”, a declarat Cristina Untea, reprezentantul Muzeului Tehnic „Dimitrie Leonida”.

Un alt punct de atracţie pentru vizitatori ar putea fi Muzeul Bellu, unde, în acest an, declarat şi anul Caragiale, oamenii pot vedea mormântul scriitorului Ion Luca Caragiale şi pe cel ar arhitectului Ion Mincu.
„Am plăcerea de a vă invita anul acesta în „grădina cu suflete” să comemorăm 100 de ani de când au păşit în Grădina baronului Bellu doi oameni foarte importanţi: Ion Luca Caragiale şi arhitectul Ion Mincu. La ora 19,00 vom deschide porţile „grădinii cu suflete”. Avem invitaţi de seamă, avem şi expoziţii în care cele două personalităţi vor fi puse în valoare pe una din laturile aleii principale, iar toate aceste lucruri se vor întâmpla pe muzica lui Mozart”, a declarat Ana Anton, PR Administraţia Cimitirelor.

Muzeul Bellu şi Muzeul Naţional Cotroceni au un program mai scurt de vizitare, între orele 19,00-24,00.

În acest an, pasionaţii de artă pot vizita Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în timpul zilei, între orele 9,00-14,00.

Muzeul care are cel mai lung program de vizitare este cel al Aviaţiei Române, care îşi deschide porţile începând cu ora 21,00 şi se închide la ora 5,00.

Vizitatorii muzeelor din Capitală vor avea parte şi de câteva surprize. Ei pot câştiga o bicicletă sau un telefon mobil dacă vor vizita cel puţin trei muzee. Tot ce trebuie să facă este să completeze un talon existent pe o hartă care indică circuitul Nopţii Muzeelor şi care se găseşte la orice instituţie culturală care participă la eveniment şi să-şi instaleze pe telefon o aplicaţie cu ajutorul căreia firma de telefonie care oferă premiile îi poate înregistra în locaţiile pe care le vizitează. Sponsorii evenimentului „Nopţii Muzeelor” au pus la dispoziţie trei biciclete şi cinci telefoane mobile.

În „Noaptea Muzeelor”, cei care nu vor să se deplaseze pe jos până în centrul Bucureştiului vor putea închiria aproximativ 100 de biciclete din Parcul Tineretului, iar RATB va pune, gratuit, la dispoziţia bucureştenilor, mai multe autobuze.

„Noaptea Muzeelor” este, în acest an, la cea de-a opta ediţie.

Organizatorii îşi propun să desfăşoare, în acest an, şi o Gală a Muzeelor unde vor putea fi premiate muzeele cu cei mai mulţi vizitatori.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata