Traian Băsescu: Va trebui să explicăm populaţiei că nu există niciun risc major în privinţa gazelor de şist

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, vineri, 18 mai, la Palatul Cotroceni, pe Richard Morningstar, trimis special al secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii pentru Energie în Eurasia, prilej cu care şeful statului român a subliniat că în România va trebui dezvoltată o strategie prin care să se explice populaţiei că nu există niciun risc major în privinţa gazelor de şist.

„În ceea ce priveşte energia, trebuie să recunoaştem că în România avem deja o dezbatere cu privire la gazele de şist.

Citeste si:  Victor Ponta: Relaţia personală dintre mine şi Traian Băsescu, "iremediabil stricată", dar colaborăm instituţional

Şi trebuie să dezvoltăm o strategie, explicând populaţiei că nu există niciun risc major în privinţa gazelor de şist. În acelaşi timp, uitându-ne la politica energetică din regiune, cunoaştem sprijinul uriaş al SUA pentru a se găsi soluţii alternative de aprovizionare pentru Balcani şi Europa în general.

În acelaşi timp, obiectivele dvs sunt similare cu ale noastre în regiune. Suntem susţinătorii puternici ai găsirii soluţiilor alternative, fie că vorbim de Nabucco, de SEEP (South East Pipeline). Coridorul Sudic pare a fi principala opţiune pe care o putem avea în acest moment. În orice condiţii, suntem câştigători”, a afirmat Băsescu, în debutul întrevederii cu Morningstar.

Citeste si:  Avertizare Cod Galben de vijelii pentru cinci judeţe din Moldova în următoarele trei ore

La întrevederea de la Cotroceni, din delegaţia preşedintelui a făcut parte consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, iar din cea a lui Richard Morningstar, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.

Citește și
1 Comentariu
  1. Tomica spune

    Ar fi bine si constitutional daca d-l Basescu n-ar tot amesteca in ciorba altora si si-ar vedea de propria oala. Primul ministru i-a pus clar in vedere ca guvernul este condus din palatul Victoria si controlat din palatul Parlamentului si n-are treaba cu Cotroceniul. Nu are nici expertiza si nici competenta sa stabileasca daca este sau nu oportuna exploatarea sistului. Este treaba exclusiv a guvernului si a parlamentului. Daca apare un conflict intre guvern si societatea civila are rolul de mediator neutru si nu de parte angajata. Acuma s-a antepronuntat si nu mai poate media. Motiv de a fi schimbat cu cineva care poate sa-si joace rolul constitutrional de mediator neutru..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close