FMI va relua creditarea Ucrainei după ce guvernul de la Kiev va majora preţul la gaz pentru populaţie

Fondul Monetar Internaţional /FMI/ va reveni asupra reluării creditării statului ucrainean atunci când va vedea deschiderea guvernului de la Kiev de a îndeplini recomandările fondului, în special cele privind majorarea preţului la gaz pentru populaţie, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful misiunii FMI în Ucraina, Christopher Jarvis, informează Itar-Tass.

‘Încă nu au fost clarificate problemele care se referă la măsurile de îndeplinire a nivelului planificat de deficit bugetar, a politicii energetice şi mai ales a preţurilor la gaz, precum şi a strategiei comune de dezvoltare a sectorului financiar’, a subliniat Jarvis. ‘Imediat ce guvernul Ucrainei va fi gata să ia măsuri în acest sens, misiunea FMI va fi gata să continue discuţiile’, a dat asigurări reprezentantul FMI.

O misiune a FMI s-a aflat în Ucraina în perioada 21-28 mai, pentru finalizarea discuţiilor în cadrul consultărilor pe marginea articolului 4 al statutului FMI. Acesta prevede discutarea politicii economice a guvernului într-o anumită perioadă.

Reprezentanţii misiunii au desfăşurat întrevederi cu premierul ucrainean Nikolai Azarov, cu preşedintele Băncii Naţionale a Ucrainei, Serghei Arbuzov, precum şi cu o serie de miniştri, de şefi de departamente şi reprezentanţi ai businessului ucrainean.

În 2010, guvernul Ucrainei a convenit cu FMI asupra unui nou program de creditare în valoare de 15,6 miliarde de dolari pe an. Deja au fost acordate două tranşe în valoare totală de peste 3,4 miliarde, însă din decembrie 2010 cooperarea pe marginea acestui program a fost suspendată. FMI insistă asupra majorării preţurilor la gaz pentru populaţie, însă guvernul Ucrainei refuză să facă acest lucru.

Înainte de aceasta, premierul Nikolai Azarov declara că Ucraina ‘nu va cerşi’ creditele de la FMI.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.