Cornel Penescu, trimis în judecată de procurorii DNA Piteşti

0

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti l-au trimis în judecată, vineri, 1 iunie, pe acţionarul majoritar al SC PIC SA Gheorghe Cornel Penescu sub acuzaţia de dare de mită, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la fals intelectual, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la evaziune fiscală

Potrivit unui comunicat al DNA ,alături de Penescu, procurorii piteşteni i-au mai trimis în judecată pe Gheorghiţă Pieca, administrator al SC Fotbal Club 2005 SA Piteşti, acuzat de complicitate la dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, şi pe Gheorghe Grigore, fost director executiv adjunct al activităţii de
inspecţie fiscală din cadrul ANAF – DGFP Argeş, actualmente consilier superior în cadrul aceleiaşi instituţii, acuzat de luare de mită, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual.

Procurorii anticorupţie i-au mai trimis în judecată pe Lucia Weiss, director economic la SC PIC SA, sub acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, şi pe Adrian Ceauşescu, Constantin-Darius Bejenariu şi Florina Enescu, inspectori în cadrul DGFP Argeş, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi fals intelectual.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 23 mai 2006 – 21 octombrie 2008, Cornel Penescu, în calitate de acţionar majoritar SC Fotbal Club 2005 SA Piteşti, a oferit şi a remis lui Gheorghe Grigore atât direct, cât şi prin intermediul lui Gheorghiţă Pieca, administrator al SC PIC SA, sume de bani şi bunuri în cuantum total de 9.381 lei.

DNA arată că banii şi bunurile au fost date pentru ca inculpatul Gheorghe Grigore, în calitatea sa de director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să favorizeze societăţile din grupul PIC controlate de inculpatul Gheorghe Cornel Penescu.

„În cursul lunii octombrie 2008, la cererea lui Gheorghe Grigore, Adrian Ceauşescu, Constantin Bejenariu şi Florina Enescu, în calitate de inspectori la DGFP Argeş, au întocmit un raport de inspecţie fiscală, cu menţiuni nereale, care a avut drept consecinţă favorizarea firmelor controlate de Cornel Penescu şi prejudicierea bugetului de stat cu suma de 572.280 lei reprezentând TVA. De asemenea, echipa de control care a întocmit raportul de inspecţie a fost desemnată de Gheorghe Grigore, la cererea lui Cornel Penescu”, susţin procurorii.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în această cauză cu suma de 572.208 lei. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând lui Adrian Ceauşescu, Constantin-Darius Bejenariu şi Florina Enescu.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.