EURO 2012: Nu intraţi beţi în Nipru, sunt averizaţi suporterii care vin la turneul final

0

Suporterii care vor veni să asiste la meciurile turneului final al Campionatului European de fotbal sunt avertizaţi să nu încerce să se răcorească în apele fluviului Nipru (Dnepr), care traversează capitala Ucrainei, după ce în prealabil şi-au stins setea cu prea multă votcă.

În acelaşi timp şi timp, autorităţile din Kiev au în vedere restricţionarea vânzărilor de alcool mai puternic decât berea, în apropierea Stadionului Olimpic din capitala ucraineană, care va găzdui cinci partide de la EURO 2012, inclusiv finala programată pe 1 iulie.

‘Am prevenit toate ambasadele că suporterii nu au voie să se scalde în fluviu. Dacă vor consuma 300 de grame de alcool şi vor sări în apă, se vor îneca. Le-am mai spus, apoi, că plajele noastre nu sunt sigure’, a declarat viceprimarul Kievului, Anatoli Holubcenko, citat de agenţia Interfax.

‘Este o chestiune de siguranţă, fanii vor bea iar apoi vor dori să se scalde. De aceea dorim să evităm producerea unor evenimente nefericite’, a precizat la rândul său Ana Parhomenko, purtătoarea de cuvânt al lui Holubcenko.

Locuitorii Kievului iau cu asalt plajele cu nisip fin de pe malul fluviului Nipru, în timpul verii. Anual, poliţia raportează zeci de decese prin înecare, victime fiind persoanele care se relaxează pe plajă cu o sticlă de votcă, iar apoi intră în apă să se răcorească.

Viceprimarul Kievului doreşte totodată restricţionarea vânzării băuturilor cu tărie ridicată în jurul Stadionului Olimpic. ‘Este o chestiune de mare regret ca în magazinele noastre se vinde foarte mult alcool puternic. De aceea, ne propunem ca băuturile cu o tărie mai mare de 4-5 grade să nu poată fi vândute pe o rază mai mică de 1,5 km în jurul stadionului, pe durata EURO 2012’, a mai spus Holubcenko.

Această măsură, dacă va fi adoptată, va duce la interzicerea vânzărilor de vin şi votcă, băuturile preferate ale ucrainenilor, însă va permite comercializarea berii, în jurul Stadionului Olimpic din Kiev.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.