Fotbal – EURO 2012: Noul aeroport din Varşovia nu va fi gata până la turneul final

0

Aeroportul a cărui construcţie este aproape finalizată la Modlin, în nordul Varşoviei, nu va fi deschis pentru companiile aeriene decât la circa două săptămâni după Campionatul European de fotbal 2012, organizat de Polonia şi Ucraina (8 iunie – 1 iulie), anunţă Reuters.

‘Aeroportul nostru e încă în construcţie. Suntem gata pentru zborurile private. Cursurile normale vor începe în iulie. Până atunci nu vor fi zboruri ale unor companii aeriene’, a declarat purtătoarea de cuvânt a aeroportului, Magdalena Bojarska.

Transformarea fostei baze militare de la Modlin într-un aeroport civil este unul dintre proiectele importante ale infrastructurilor legate de Euro 2012.

După turneul final, noul aeroport va fi folosit de companiile low cost, nemulţumite de costurile ridicate de la aeroportul Chopin, cel mai mare din Varşovia. O serie de întârzieri au făcut însă ca primele zboruri ale unor companii aeriene să fie aşteptate pe 16 iulie.

Situaţia noului aeroport nu va afecta capacitatea Varşoviei de a face faţă traficului adiţional legat de turneul final, însă fanii dornici de un transport ieftin vor avea la dispoziţie mai puţine opţiuni.

Polonia a făcut eforturi uriaşe pentru a-şi adapta infrastructura, adesea demodată, în vederea unei competiţii care va aduce peste un milion de vizitatori în această ţară şi Ucraina.

Pentru EURO 2012, au fost construite în Polonia aproape 1.000 km de autostradă şi două noi stadioane, la Gdansk şi Varşovia. De asemenea, căile ferate şi infrastructura hotelieră au cunoscut ameliorări semnificative.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.