Guvernul va merge în instanţă pentru recuperarea presupusului prejudiciu creat de foşti miniştri

Guvernul va merge în instanţă împotriva foştilor miniştri pentru recuperarea prejudiciilor care ar fi fost create inclusiv prin schimbarea ilegală de personal, a declarat, joi, 31 mai, premierul Victor Ponta, la Realitatea TV.

„Există acţiunea în justiţie împotriva celor care au semnat actele administrative. (…) Eu le-am cerut tuturor miniştrilor şi imediat ce avem datele necesare o vom face, să mergem în instanţă împotriva celor care au produs acest prejudiciu”, a spus Ponta.

Şeful Guvernului a susţinut că în aceste şase luni de guvernare, până la alegerile parlamentare, vor fi demarate acţiunile în justiţie. „În aceste şase luni categoric da. În iulie, august, când lumea e mai liniştită, atunci va fi mai multă activitate aici”, a arătat premierul.

În privinţa foştilor miniştri vizaţi, el a dat exemplul lui Traian Igaş, fostul şef de la Interne, despre care Ponta a susţinut că ar fi schimbat abuziv din funcţii salariaţi ai ministerului, care acum pretind drepturile de la stat. „Nu mă aştept ca domnul Boc personal, cel care a semnat toate actele, o să aibă din averea domniei sale să plătească.

Dar trebuie să fie dator Guvernului român, aşa cum trebuie să fie şi alţi miniştri, mă refer la Interne, domnul Igaş a dat afară pe toţi să şi-i pună pe ai lui nerespectând legea. Toţi au câştigat procesele şi acum vin să fie reintegraţi să le dăm şi salariile înapoi. O să mergem şi la domnul Igaş şi la ceilalţi domni care au semnat, pentru că trebuie să fie un capăt în care să nu mai facem”, a mai afirmat Ponta.

Un alt exemplu dat de Ponta este legat de fostul ministru al Dezvoltării regionale şi Turismului, Elena Udrea. „MDRT are de dat înapoi 2 milioane de euro la Uniunea Europeană, pentru că trebuia să acceseze fonduri europene şi le-a accesat ilegal în cazul vestitei gale Bute organizată de doamna Udrea. Sunt 2 milioane de euro pe care i-a pierdut statul român, nu trebuie recuperaţi? Nu ştiu dacă are doamna Udrea 2 milioane, dar trebuie recuperaţi o parte dintre ei de la cei care au semnat acele documente. La fel la PNDI, nu mai vorbesc ce e acolo”, a spus Victor Ponta.

De asemenea, prim-ministrul a arătat că le-a cerut miniştrilor săi să scape doar pe cale legală de persoane instalate politic în funcţii. „La fel le-am spus tuturor miniştrilor: vreţi să scăpaţi de anumiţi oameni evident puşi politic, dar nu o faceţi ilegal”, a declarat Ponta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.