Premierul Ponta, despre suprataxare: Sunt 97.000 de bugetari cu venituri peste 1.000 de euro

1

România are 97.000 de bugetari cu venituri de peste 1.000 de euro pe lună, a declarat, joi, 31 mai, premierul Victor Ponta, care a lansat ideea de a taxa suplimentar din anul 2013 bugetarii cu venituri de peste 4.500 de lei pe lună.

„Sunt 97.000 de bugetari care primesc din diverse surse bugetare peste 1.000 de euro. Eu nu cred că 1.000 de euro este o sumă uriaşă, dar 1.000 de euro îţi asigură un trai decent. În acelaşi timp, avem 1,2 milioane de alţi bugetari, plus 6 milioane de pensionari care au venituri mult mai mici.

Şi am spus în zona bugetară, pentru că în zona privată nu vreau să mă ating, să ai venituri atât de mari trebuie să existe o posibilitate legală prin care să îndrepţi asemenea lucruri anormale”, a spus Ponta, la Realitatea TV.
El a arătat că datele privind veniturile bugetarilor le are de la Ministerul Finanţelor.

Referitor la recente observaţii pe care copreşedintele USL Crin Antonescu le-a făcut privind suprataxarea, Ponta a glumit spunând că a hotărât împreună cu liderul liberal să vină împreună cu un conflict intern. „Am hotărât împreună cu domnul Antonescu, dacă nu avem niciun conflict, îl inventa media. Şi atunci să venim noi cu el”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a explicat anterior că se gândeşte la o taxă suplimentară pentru bugetarii şi pensionarii cu venituri mari, de 16% aplicată sumei din venit peste pragul de 4.500 de lei.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. MM spune

    Ce spuneti de cei care sunt in consiliile de administratie sau fac afaceri directe din care castiga cu mult mai mult in afacerile directe cu statul? ce spune omul asta este praf in ochi.
    Acolo se poate supraimpozita daca se doreste dar nu se prea doreste fiindca de acolo vin banii de campanie electorala. De ce nu se uita mai bine cati cer rostogolirea de taxe si sunt din cei care participa in top 100 bogati, pai ori sunt bogati ori cer mila la stat?
    Mai cautati baieti ca bani sunt numai cate spagi se dau cate averi ilicite exista, cautati si pe afara ca lumea va ofera informatiile daca le cereti.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.