În sfârşit, vom avea o priză universală?

1

– Trei găuri. Două găuri. Găuri înclinate. Drepte. Circulare. Într-o lume în care nu există standard global pentru designul unei prize, să iei dispozitive electrice cu tine în afara ţării poate implica multe dificultăţi. Dar a apărut o inovaţie care rezolvă simplu toate aceste situaţii şi care deja este folosită în China, anunţă BBC

Călătorii intenaţionali încărcaţi de echipamente electrice s-au declarat foarte frustraţi de  protecţionismul excesiv de care dă dovadă industria prizelor.

Să ai propria priză care se potriveşte într-un dispozitiv electric creat de o minte încâlcită, care să fie absolut inaccesibilă altor popoare, a devenit aproape ca o emblemă naţională, similară unei companii aeriene naţionale.

Americanii au fragila priză cu două găuri, care uneori se poate adapta în alte ţări. Găurile rotunde ale prizelor din Europa, cu cele din Germania precis diferenţiate de cele din Franţa, pun piedică aparatelor de ras electrice.

De asemenea, există şi măreţele prize britanice cu trei găuri, cu un dispozitiv care pare greu de folosit, acestea fiind înlocuitoarele din anii ’50 ale unor ciudate prize tot cu trei găuri, dar mai mici, care datau probabil din zilele în care electricitatea a fost inventată.

Australienii şi neo-zeelandezii au propriile lor prize cu trei găuri, pentru a-i ţine departe pe britanici (şi pe toţi ceilalţi).

Excesul de standarde ţine probabil de la începuturile energiei publice, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, de la bătălia dintre curentul alternativ şi curentul direct. Marele pionier american al electricităţii, Thomas Edison susţinea curentul direct. Rivalul său, George Westinghouse era pentru curentul alternativ, care s-a dezvoltat în Europa.

 

Cum s-a năcut priza universală?

Mark Coles de la Institutul de Energie şi Tehnologie spune: Este extrem de dificil pentru călătorii globali care vizitează diferite ţări să găsească adaptoare potrivite care să le permită conexiuni la prizele locale. Atâta timp cât nu există nici un standard internaţional potrivit căruia să fie fabricate toate adaptoarele, un dispozitiv universal care să accepte toate tipurile de prize pare a fi o idee foarte bună.

Totuşi este important să se adere la o serie de reguli. Priza trebuie să fie ţinută ferm pentru a permite permanent un bun contact electric. Dacă se va auzi o pârâitură priza să fie deconectată imediat. Conexiunile electrice sau acele metalice ale prizei să nu fie vizibile în timp ce aceasta este în uz, iar când dispozitivul nu mai este folosit să fie dezactivate. ”

Astfel, în două noi hoteluri din China problema prizelor a fost rezolvată. O simplă priză bună la toate întruneşte standardele tuturor ţărilor, inclusiv cele ale Marii Britanii. Trebuie să fie minunat să nu mai lupţi cu acele convertoare care nu se potrivesc perfect niciodată.

Pare a fi o nouă aplicaţie a politicii „O ţară, două sisteme”, politică ce a fost aplicată pentru prima dată când Hong Kong-ul a fost cedat Chinei în 1997.

Locuitorii Hong Kong-ului care vroiau să meargă pe pământ natal trebuiau să poată folosi prizele cu trei găuri moştenite din acele decade de dominaţie britanică, în loc de prizele chinezeşti cu găuri bifurcate.

Chinezii însă, cu simţul lor practic, au considerat că e mult mai uşoară viaţă, atunci când te ghidezi după sloganul „O priză pentru toţi.”

Traducere şi editare:

Cătălina Rusin

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Zice altu spune

    De ce n-or scrie ziaristii despre ceea ce pricep? Asa apar tampenii gen „curent direct”… Nu numai priza e diferita ci si ceea ce e dincolo de ea. Alte tensiuni, alte frecvente, in tari diferite. Multe aparate ar lua foc daca ar fi introduse in prizele altor tari. Poate Catalina ar putea traduce un articol monden, nu?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.