Puţin zinc i-ar ajuta pe bebeluşi să se vindece de infecţii bacteriene

0

Puţin zinc dat bebeluşilor i-ar ajuta să se vindece de unele infecţii bacteriene, cum ar fi pneumonia şi meningita, întărind eficienţa tratamentului cu antibiotice, arată un studiu realizat de cercetători indieni şi publicat joi, 31 mai 2012, în revista britanică „The Lancet”.

În cadrul cercetării efectuate în spitale din New Delhi, medicii au dat 10 mg de zinc pe zi unui număr de 332 bebeluşi trataţi cu antibiotice, relatează AFP. Apoi au comparat rezultatele cu cele ale unui grup de 323 copii, trataţi şi ei cu antibiotice, dar cărora li se dăduse o substanţă neutră, placebo, în loc de zinc.

Bebeluşii participanţi la studiul care s-a derulat pe trei ani (2005-2008) aveau între o săptămână şi patru luni. În grupul de copii care au primit zinc – sub formă de sirop sau comprimate solubile – au fost înregistrate 34 de cazuri de eşec al tratamentului, faţă de 55 în cel cu copii cărora nu li s-a dat zinc.

Recurgerea la suplimentul de zinc a dus la scăderea numărului de decese, în mod nesemnificativ totuşi.

Dintr-un milion de decese de nou-născuţi înregistrate anual în India, peste un sfert au drept cauză infecţii bacteriene grave, cum ar fi pneumonia, infecţiile generalizate (septicemia) şi meningita, precizează autorii studiului.

Conform unor studii anterioare, zincul, ieftin şi uşor de luat, contribuie la vindecarea diareii şi a penumoniilor la copiii sub cinci ani. Nu este foarte clar modul în care acţionează acest mineral, dar se pare că duce la evitarea sau limitarea creşterii unei inflamaţii care ar putea face rău pacientului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.