Ce se află, de fapt, în spatele declinului Europei?

0

– Manifestanţii din câmpul muncii, o apariţie aproape zilnică în Madrid sau în alte oraşe devastate ale Europei de Sud, dezaprobă vehement austeritatea şi tăierile de buget, considerându-le responsabile pentru actualele crize naţionale. Dar pe termen lung, cea mai mare ameninţare pentru Uniunea Europeană are mai puţin de a face cu politicile guvernamentale, şi mai mult cu ce se întâmplă (sau nu) în dormitor, scrie Joel Kotkin pe Forbes.com

 

Îndeosebi dezastrul economic din Europa de Sud este reflectat, dar şi cauzat de declinul demografic, care dacă nu va fi inversat, fără doar şi poate va accentua evoluţia descendentă a continentului.

În ultimele decenii, ţările nordice mai înstărite, în special Germania, au declarat rate ale fertilităţii foarte reduse şi, refuzând declinul intern prin atragerea emigranţilor din estul şi sudul Europei, şi-au construit economii performante orientate către export.

În constrast, aşa numitele membre ale Club Med, Grecia, Italia, Portugalia şi Spania nu au dezvoltat economii puternice pentru a compensa pierderile demografice care le-au condus în afara buzunarului de prosperitate relativă.

Spania a fost cândva unul dintre starurile Europei încurajată generos de către speculaţiile imobiliare şi integrarea în creştere cu restul Uniunii Europene. Acum şase ani, ţara construia la fel de multe case ca Statele Unite, având cu 85% mai puţină populaţie. Aproximativ şase milioane de emigranţi au venit să lucreze pe perioada boom-ului, în vreme ce aproape 7-8% din spanioli au preferat să rămână şomeri.

Când piaţa imobiliarelor s-a prăbuşit, industria productivă a avut posibilităţi limitate de a păşi în breşă. În Spania, creditele din sectorul privat au scăzut în ultimele 18 luni, în timp ce producţia industrială s-a diminuat rapid, 7,5% doar în martie.

Rata şomajului s-a mărit cu 23%, mai mult decât de dublul mediei Uniunii Europene. Şomajul pentru cei cu vârste mai mici de 25 de ani ajunge acum în Spania şi în Grecia la mai mult de 50%.  

După decenii de expansiune până şi distinsul Madrid este pângărit de o abundenţă de spaţii goale şi de graffiti-uri omniprezente; mulţi tineri pot fi văzuţi pe stradă în mijlocul săptămânii, fie nefăcând nimic, fie încercând să obţină un euro sau doi, interpretând scenete pentru turişti.

 

O schimbare de valori

Economiştii tind să explice acest declin în termenii deficitului bugetar şi ai competitivităţii reduse, dar unii spanioli cred că adevărata cauză este alta. Alejandro MacarrónLarumbe, consultant în management din Madrid şi autor în 2011 al cărţii “Suicidul demografic al Spaniei”,  spune că declinul de astăzi este “aproape în totalitate datorat schimbării valorilor”.

În urmă cu o generaţie Spania abia îşi revenea din era lui Franco, o ţară puternic catolică, având una dintre cele mai mari rate ale natalităţii din Europa.

Femeile  dădeau naştere în medie la 4 copii în 1960 şi la 3 copiii în 1975-1976. Macarrón notează că “divorţul şi contracepţia erau interzise”. Până în anii ’80 multe lucruri s-au schimbat în bine, tinerii spanioli au primit o educaţie, oportonităţile economice pentru femei s-au existins şi libertatea politică s-a fortificat.

Şi totuşi modernizarea şi-a făcut cunoscut costul social. Instituţia familiei, cândva dominantă în Spania şi-a pierdut întâietatea.

“Pentru majoritatea tinerilor şi a celor de vârstă medie priorităţile sunt cariera, bunăstarea, cumpărarea unei case, distracţia, călătoritul, fugind de povara multor copii”, observă Macarrón.

Mulţi dintre aceştia, la fel ca şi cei de vârsta lor din ţările nordice, îndepărtăzează gândul căsătoriei; chiar dacă populaţia este mai mare decât era în 1975, numărul căsătoriilor a scăzut de la 270.000 la 170.000 anual.

 

Declinul naşterilor, declinul bunăstării

În prezent, Spania la fel ca şi majoritatea Uniunii Europene, se confruntă cu consecinţe demografice.

În jumătate de secol rata fertilităţii din Spania s-a redus cu mai mult de 50%,  până la 1,4 copii pe fiecare femeie, una dintre cele mai scăzute nu doar din Europa, dar şi din lume şi mult sub rata de 2,1 necesară pentru a înlocui populaţia curentă.

Pe scurt, Spania şi alte ţări mediteraneene au aderat la valorile liberale ale Europei de Nord şi la ratele scăzute ale natalităţii, dar fără a putea suporta financiar această trecere.

Îţi poţi permite o bunăstare de stat nordic, chiar cu o creştere economică precară, dacă firmele tale şi forţa de muncă sunt foarte competente sau productive. Dar Spaniei, Italiei, Greciei şi Portugaliei le lipseşte această industriei eficientă; mare parte a creşterii se datorează pieţei imobiliare şi turismului.

Dezvoltarea infrastructurii a fost garantată financiar de către Uniunea Europeană, iar ţările au devenit din ce în ce mai dependente de investitorii străini.

Spre deosebire de Suedia şi Germania, Spania nu poate conta acum pe emigranţi pentru a împiedica declinul demografic şi a genera noi energii economice.

Deşi încă ajung în fiecare an 450.000 de oameni, cei mai mulţi din ţările mulsulmane, peste 580.000 de spanioli părăsesc ţara, mulţi din ei pentru Nordul Europei sau alte destinaţii tradiţionale, precum America Latină.

Germania, care are nevoie de 200.000 de emigranţi pe an pentru a-şi păstra fabricile în activitate, iese în evidenţă ca destinaţie preferată.

 

Să ne gândim: ce înseamnă un electorat îmbătrânit?

Spania se dovedeşte a fi printre primele ţări ale Uniunii în care s-a constatat o scădere a populaţiei.

Institutul Naţional de Statistică (INS) prezice că Spania va pierde un milion de rezidenţi în următorii 10 ani, un trend ce se va înrăutăţi în timp ce generaţia baby boom începe să moară. Populaţia de 47 de milioane va scădea cu 2 milioane până în 2021. Potrivit lui Macarrón, până în 2060, Spania va avea 35 de milioane de oameni.

Acest declin al populaţiei sprijinit de migraţia tinerilor va conduce la situaţia în care Spania va număra mai mulţi pensionari decât oameni încadraţi pe piaţa muncii. Potrivit INS această “rată a dependenţei” va creşte până la 57% până în 2012; vor fi 6 persoane pensionate sau la şcoală pentru fiecare persoană care lucreză.

Dacă Spania şi alte ţări mediteraneene nu îşi pot plăti datoriile acum, aceste trenduri sugerează că în viitor vor deveni din ce în ce mai incapabile.

Aşa cum notează Macarrón, un electorat îmbătrânit va face din ce în ce mai dificil pentru politicieni spanioli să umble la pensii, să taie taxe sau să asigure altfel creşterea sectorului privat. Alegătorii de peste 60 de ani reprezintă deja 30% din electorat, faţă de 22% cât erau în 1977; în 2050 vor fi aproape majoritari.

Fără mari schimbări în politicile privind taxele care să încurajeze întemeierea unei familii şi o neaşteptată revenire a interesului pentru căsătorie şi copii, Spania şi restul ţărilor mediteraneene se confruntă cu perspectiva unui declin imediat, la fel de profund ca cel experimentat în secolele 18 şi 19, când aceste mari naţiuni şi-au pierdut statutul de puteri mondiale, transformându-se în destinaţii învechite de vacanţă pentru poeţi romantici şi colecţionari istorici.

Cum mult înainte de a se întampla asta, neştiinţa ţărilor mediteraneene ar putea conduce tot restul Europei şi chiar al lumii, într-o altă recesiune catrastofală.

Traducere şi editare: Cătălina Rusin

Foto: Lavinia Chihaia

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.