Alburnus Maior cere premierului demiterea ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu

0

Asociaţia Alburnus Maior solicită, într-o scrisoare deschisă adresată luni premierului Victor Ponta, demiterea ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, pentru afirmaţiile făcute de acesta referitoare la proiectul minier de la Roşia Montană.

‘La nici o lună de la asumarea acestor angajamente, vedem cum Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, aflat în 1 iunie la Roşia Montană a făcut următoarea declaraţie cu referire directă la proiectul minier: „Eu sunt convins că acest proiect va demara în acest an”. Gravitatea declaraţiilor Ministrului Economiei trebuie imediat sancţionată prin demiterea lui Daniel Chiţoiu’, se arată în scrisoarea deschisă adresată primului ministru.

Conform Alburnus Maior, care se opune proiectului de la Roşia Montană, declaraţiile ministrului Economiei contravin programului de guvernare.

‘Imediat după nominalizarea dvs. ca Prim-ministru al României aţi afirmat că „putem din prima zi să respectăm legile acestei ţări”, ceea ce ne-a determinat să credem că acest angajament este aplicabil şi la Roşia Montană. Mai mult, cele 15 puncte USL pentru guvernarea României, includeau „Respingerea Proiectului Roşia Montană cu evaluarea pe trei zone: mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice”.

Opiniile ministrului contravin programului de guvernare. Acest nou demers de lobby contravine în mod evident afirmaţiilor dvs. potrivit cărora lobby-ul politic trebuie să înceteze, iar evaluarea impactului de mediu trebuie realizat cu transparenţă totală.

Acest lucru este cu atât mai grav cu cât domnia sa se antepronunţă astfel asupra unor chestiuni care nu au parcurs o procedură de evaluare’, se arată în scrisoarea Alburnus Maior.

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, a declarat vineri, la Roşia Montană, că este convins că proiectul minier va demara în acest an.

„Eu sunt convins că proiectul va demara în acest an’, a spus Chiţoiu.

Ministrul Economiei a dat acelaşi termen şi la o întâlnire electorală desfăşurată în centrul localităţii Roşia Montană, precizând că o decizie politică privind mineritul la Roşia Montană şi Cupru Min Abrud va fi luată până la sfârşitul lui 2012.

„Noi ne-am propus ca până la sfârşitul acestui an să luăm o decizie politică atât în ceea ce priveşte începerea mineritului la Roşia Montană cât şi la Cupru Min Abrud”, a menţionat ministrul Economiei.

Acesta a adăugat că prezenţa sa la Roşia Montană „este o garanţie că mineritul în acestă zonă se va dezvolta”.

Daniel Chiţoiu a subliniat că programul de guvernare al USL prevede dezvoltarea mineritului din punct de vedere economic ca un motor de creştere economică a României.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.