„Big Ben” ar putea fi rebotezat „Elizabeth Tower”

0

Celebrul Turn cu ceas, „Big Ben”, de la Palatul Westminster din Londra (sediul Parlamentului), ar putea fi redenumit în curând „Elizabeth Tower” în onoarea jubileului reginei Elisabeta a II-a, informează cotidianul Daily Mail în ediţia sa de sâmbătă, citat de AFP.

Un număr de 331 de membri ai Parlamentului britanic, între care şi premierul David Cameron, au semnat o petiţie pentru ca acest omagiu să fie adus reginei Elisabeta a II-a şi să marcheze astfel cea de-a 60-a aniversare a urcării sale pe tron, precizează publicaţia amintită.

Această distincţie aminteşte de cea acordată, în 1897, reginei Victoria, primul monarh britanic care a sărbătorit 60 de ani de domnie, jubileu în urma căruia turnul pătrat situat pe diagonala Palatului Westminster a fost botezat cu numele său.

„Faptul că atâţi deputaţi susţin acest demers în semn de omagiu meritat de regină reprezintă o mare noutate. Sper că ideea îşi va croi drum”, a declarat David Cameron, citat de cotidianul britanic.

Oficial, turnul cu o înălţime de 96 de metri se numeşte „Turnul cu ceas”, dar este mai cunoscut sub numele de „Big Ben”, după sunetul scos de marele clopot pe care-l adăposteşte şi care dă ora exactă în centrul Londrei.

Parlamentul urmează să examineze chestiunea la sfârşitul lunii iunie şi, probabil, să aprobe noul nume pentru „Big Ben”, menţionează Daily Mail.

Britanicii sărbătoresc cu mare fast cei 60 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a, cu începere de sâmbătă, prima a zi a festivităţilor ce vor dura patru zile şi care, duminică, vor culmina cu o impresionantă paradă nautică pe Tamisa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.