Dobriţoiu: Scutul antirachetă răspunde ameninţărilor rachetelor balistice din Orientul Mijlociu

0

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, luni, 4 iunie, la Breaza, că scutul antirachetă răspunde ameninţărilor rachetelor balistice din zona Orientului Mijlociu.

Întrebat dacă are în vedere o întâlnire cu omologul său rus pentru a discuta despre amplasarea acestui scut, ministrul a spus că nu în mod deosebit.

„Noi am transmis mesaje foarte clare în sensul că acest scut nu este un program care să afecteze capacitatea de descurajare nucleară a vecinilor noştri de la Răsărit. Dimpotrivă, el are nişte obiective strategice şi anume să răspundă ameninţărilor rachetelor balistice din zona Orientului Mijlociu”, a precizat Dobriţoiu.

Potrivit ministrului Apărării, scutul antirachetă este „un pilon de bază al securităţii naţionale” şi, la momentul în care lucrările vor fi finalizate, va acoperi întregul teritoriu al României.

„El acoperă populaţia şi teritoriul României în integralitate în momentul în care va fi finalizat. Deci, este o construcţie de bază, este un pilon de bază al securităţii, inclusiv al securităţii naţionale a României”, a explicat Dobriţoiu.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a participat, luni, la aniversarea a 100 de ani de existenţă a Colegiului militar liceal „Dimitrie Cantemir” de la Breaza.

Până în acest moment, peste 13.000 de elevi au absolvit cursurile acestei instituţii de învăţământ.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.