Agathon (FPTS): Tichetele de vacanţă pot impulsiona turismul românesc

0

Dezvoltarea tichetelor de vacanţă a rămas la stadiul incipient, deşi reprezintă o oportunitate pentru turismul românesc, în prezent prea puţini angajatori utilizând acest sistem, conform unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS).

„În acest moment, valoarea tichetelor de vacanţă este de 0,18 % din valoarea tichetelor de masă, fapt care dezavantajează în primul rând industria turistică românească, principala ţintă a acestui sistem. Angajatorii nu le acordă fie din cauza lipsei de informaţii, fie din cauza unor măsuri prevăzute în legislaţie care frânează evident sistemul.

Astfel, legea stipulează necesitatea ca firma să aibă profit pentru a putea oferi acest stimulent, ceea ce reprezintă o condiţionalitate nejustificată, mai ales într-o perioadă de criză. De asemenea, impozitarea tichetelor cu 16 la sută, în condiţiile în care produsul este abia la începutul pătrunderii pe piaţă, nu este de natură să urgenteze implementarea lui”, a afirmat preşedintele FPTS, Dan Matei Agathon.

Potrivit legii, tichetele de vacanţă sunt deductibile financiar până la valoarea anuală de 4.200 lei per angajat. Beneficiarii îşi vor putea alege orice destinaţie naţională, cu condiţia ca agenţia, hotelul ori pensiunea respectivă să accepte astfel de tichete.

„O vacanţă primită cadou de la compania la care lucrează va însemna o motivare suplimentară a salariatului, şi, în acelaşi timp, siguranţa recuperării forţei de muncă. În plus, tichetele de vacanţă înseamnă direcţionarea sigură a turiştilor români către destinaţiile din ţară. Pe lângă creşterea numărului de turişti, în general, s-ar putea simţi şi o ameliorare a turismului peste săptămână”, a mai spus Agathon.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.