Proiectul de rectificare bugetară pentru 2012 va fi elaborat la sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august

0

Guvernul intenţionează ca, la sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august, să elaboreze un proiect de act normativ de rectificare bugetară pentru anul 2012, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

‘Potrivit prevederilor art.15 din Legea nr.69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetara, orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale, precum şi utilizarea sumelor reţinute în conformitate cu prevederile art.21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situaţia economică şi bugetară publicat, precum şi opinia Consiliului Fiscal cu privire la acesta. Într-un an bugetar nu pot fi aprobate mai mult de două rectificări bugetare şi acestea nu pot fi promovate în primele 6 luni ale anului’, se menţionează în comunicatul citat.

O nouă misiune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene ar putea veni la Bucureşti la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august.

Instituţiile financiare internaţionale şi autorităţile române au convenit, în mai, o relaxare a ţintei de deficit bugetar pe cash, de la 1,9% la 2,2% din PIB. După primele patru luni din acest an, deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din Produsul Intern Brut (PIB), respectiv la 5 miliarde de lei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.