Bucureştenii decid duminică cine va conduce oraşul în următorii patru ani

0

Aproape 1.800.000 de bucureşteni, potrivit Biroului Electoral Municipal (BEM), sunt chemaţi la urne, duminică, 10 iunie, pentru a-şi alege primarul general, primarii de sectoare, consilierii generali şi pe cei locali în cele 1.223 de secţii de votare organizate în Capitală.

În sectorul 1 sunt înscrişi pe listele electorale permanente 207.564 alegători, în sectorul 2 – 324.874, în sectorul 3 – 402.081, în sectorul 4 – 275.880, în sectorul 5 – 249.765, iar în sectorul 6 – 335.840.

În Bucureşti, au fost tipărite 7.943.304 buletine de vot pentru primari de sectoare, primarul general, consilii locale şi Consiliul General al Municipiului.

Potrivit Prefecturii Capitalei, în sectorul 1 au fost tipărite 932.328 buletine de vot, în sectorul 2 – 1.437.768, în sectorul 3 – 1.774.064, în sectorul 4 – 1.217.808, în sectorul 5 – 1.101.044, în sectorul 6 – 1.480.292.

La secţiile de votare din Capitală vor fi repartizate 5.753 ştampile cu menţiunea ”VOTAT” şi 1.752.738 timbre autocolante.

Bucureştenii îşi vor exercita dreptul de a alege în 5.753 de cabine de vot, cele mai multe fiind în sectorul 3 – 1.352. În sectorul 1 sunt 805, în sectorul 2 – 1.000, în sectorul 4 – 700, în sectorul 5 – 980, iar în sectorul 6 – 916.

În ţară, potrivit datelor centralizate de BEC, sunt înscrişi în cursa electorală 14.144 de candidaţi care vizează cele 3.187 de funcţii de primar, 368 care îşi dispută fotoliul de preşedinte de consiliu judeţean, 15.727 luptă pentru cele 1.338 de funcţii de consilieri judeţeni şi 255.437 pentru cele 40.311 funcţii de consilieri locali.

În cele şase sectoare ale Capitalei candidează pentru fotoliul de edil 109 candidaţi.

Pentru prima dată, alegerea primarilor se va face din primul tur. Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj.

În acest caz, se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul, la care vor participa doar candidaţii aflaţi în această situaţie.

* * *
Primăria Capitalei, disputată de 18 candidaţi

Un număr de 18 candidaţi s-au înscris în cursa electorală, la Bucureşti, pentru funcţia de primar general al Capitalei.

Actualul edil general, independentul Sorin Mircea Oprescu, susţinut de Uniunea Social Liberală, candidează pentru al doilea mandat consecutiv, propunându-le bucureştenilor continuarea proiectelor începute.

Partidul Democrat Liberal candidează la Bucureşti cu Silviu Vasile Prigoană, printre ale cărui priorităţi anunţate se află problema câinilor comunitari.

Senatorul Anghel Iordănescu va candida pentru fotoliul de primar general din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României. El îşi doreşte o „administraţie curată şi cinstită”, „o Capitală în care să se rezolve şi problema transportului, a parcărilor şi celelalte probleme de infrastructură”.

Şi finanţatorul Stelei, europarlamentarul George Becali, s-a înscris în cursa pentru funcţia de primar general din partea Partidului Noua Generaţie Creştin Democrat, el susţinând, după depunerea candidaturii, că, în cazul în care va câştiga, va construi câte zece biserici în fiecare sector din Bucureşti.

Tot ca independent candidează pentru fotoliul de primar şi Nicuşor Daniel Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”, care a declarat că îşi doreşte ca oraşul „să devină un centru regional în IT, în industrii creative şi în învăţământul superior”.

La Primăria Capitalei mai candidează Petre Popeangă – propus de Partidul România Mare, Vasile Horia Mocanu – propus de Partidul Poporului – Dan Diaconescu şi Constantin Ionescu – propus de Partidul Social Democrat al Muncitorilor.

În cursa pentru fotoliul de edil-şef au mai intrat Petrică Dima – propus de Partidul Socialist Român, Irinel Adrian Columbeanu – propus de Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, Constantin Cojocaru din partea Partidului Poporului PP – LC şi Alexandru Vladu din partea Alianţei Partidul Popular European (Creştin Democraţi) şi Democraţi Europeni.

Candidatul Partidului „Totul pentru Ţară” la funcţia de primar general este Florin Dobrescu, din partea Partidului Alianţa Socialistă din România candidează Ioan Ioniţă-Teodosiu, iar din partea Partidului Naţional Democrat Creştin – Adrian Grigoriu.

Formaţiunea politică lansată recent – Partidul ProDemo participă în cursa electorală pentru fotoliul de primar cu Nicolae Roman, Partidul Ecologist Român cu Ionuţ Georgescu, iar Partidul Uniunea Ecologistă din România cu preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor ‘Pro Lex’, Vasile Lincu.

* * *
Liste de candidaţi pentru CGMB

Pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, 22 de formaţiuni politice au venit cu propuneri de consilieri.

Potrivit BEC, 11 partide au depus liste complete de candidaţi (69), pentru cele 55 de funcţii de consilieri, şi anume USL, PDL, UNPR, PRM, Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Partidul Poporului – Dan Diaconescu, Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, Partidul Uniunea Ecologistă din România, Partidul Alianţa Socialistă, Partidul Naţional Democrat Creştin şi Partidul Verde.

Au depus liste incomplete pentru consilieri generali Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (3 candidaţi), Uniunea Populară Social Creştină (4 candidaţi), Partidul ”Totul pentru Ţară” (5 candidaţi), Partidul ProDemo (8 candidaţi), Partidul Ecologist Român (51 candidaţi) şi Partidul Noua Generaţie Creştin Democrat (55 candidaţi).

De asemenea, s-au înregistrat 8 candidaţi din cei 68 propuşi de Partidul Poporului, 41 din cei 42 propuşi de PNŢCD, 17 candidaţi ai Partidului Socialist Român şi 43 de la Forţa Civică.

Lista USL la CGMB este deschisă de Cornel Pieptea, acesta fiind urmat de Robert Negoiţă, candidatul Uniunii la sectorul 3 al Capitalei, şi de Manuela Violeta Popescu. Pe listă se mai află şi Doru Giugula, consilier municipal.

Pe primele trei locuri de pe lista Partidului Democrat Liberal se află Silviu Prigoană, candidatul la funcţia de edil-şef al Capitalei, Simona Creţu, cea care a câştigat concursul ”Un proiect pentru Bucureşti” iniţiat de partid, şi Ionel Cristinel Deaconescu.

Pe listă se mai află Cătălin Iliescu şi Mircea Raicu, viceprimar al Capitalei.

În cursa pentru un loc în CGMB din partea UNPR candidează, pe primele poziţii, Anghel Iordănescu, candidatul la fotoliul de edil-şef, Alin Dumitru Berbecaru şi Liviu Goncea. Pe listă se mai numără fostul viceprimar al Capitalei Victor Iovici, care a făcut parte din PRM.

Lista PRM la CGMB este deschisă de preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor, europarlamentar PRM. Acesta este urmat de Petre Popeangă – candidatul la funcţia de edil-şef – şi de vicepreşedintele partidului Dan Zamfirescu.

Partidul Noua Generaţie Creştin Democrat este reprezentat pe prima poziţie la CGMB de liderul formaţiunii George Becali.

Dan Nicuşor Daniel, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”, înscris pentru fotoliul de edil-şef la Bucureşti, va candida şi pentru CGMB, ca independent, iar Alexandru Vladu, propus de Alianţa Partidul Popular European (Creştini Democraţi) şi Democraţi Europeni, vizează şi el o funcţie de consilier general, pe lângă cea de primar general.

* * *
Duel pentru primăriile de sector

Peste o sută de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere pentru o funcţie de primar în cele şase sectoare ale Capitalei.

sectorul 1
Actualul primar al sectorului 1, liberalul Ioan Andrei Chiliman, candidează pentru un nou mandat, din partea Uniunii Social Liberale, iar din partea Partidului Democrat Liberal s-a înscris în cursa electorală deputatul Theodor Paleologu.

Pentru funcţia de primar al sectorului 1 mai candidează Gheorghiţă-Liviu Goncea, propus de Uniunea Naţională pentru Progresul României, Denes Aron din partea Uniunii Democrate Maghiare din România, Mihai-Alexandru Iorgulescu, reprezentantul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Gabriel Tiberian de la Partidul România Mare şi Carmen Nonica Alistar propusă de Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat.

Biroul electoral de circumscripţie a mai admis candidaturile lui Ovidiu Ioan (Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale), Victor-Dan Dumitrescu (Partidul Ecologist Român), Emil-Marian Nae (Partidul Socialist Român), Cristian-Marius Bălăneanu (Partidul „Totul pentru Ţară”), Cristian Traşcă (Partidul Poporului – PP-LC), Flor Pomponiu (Partidul ProDemo), Gheorghe Nedelcu (Partidul Social Democrat al Muncitorilor), Gigel Andrabulea (Partidul Uniunea Ecologică din România), Claudia-Mirela Costescu (Partidul Verde), Cornel Chiuaru (Partidul Naţional Democrat Creştin) şi Theodor Cristian Zaharia Nicolau (Forţa Civică).

În total, 18 persoane se „bat” pe 10 iunie pentru funcţia de primar al sectorului 1.

În acest sector sunt organizate 161 de secţii de votare.

sectorul 2
Un număr de 16 candidaturi au fost admise pentru funcţia de primar al sectorului 2 de către Biroul electoral de circumscripţie.

Actualul edil, Neculai Onţanu, candidează pentru un nou mandat din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României. El este contracandidat de Dragoş Vasile Frumosu, din partea Uniunii Social Liberale, şi de Cătălin Lucian Iliescu, reprezentantul Partidului Democrat Liberal.

De asemenea, în cursa pentru fotoliul de primar al sectorului 2 al Capitalei au intrat Petre Răducanu din partea Partidului România Mare, Mihai Radu Popa – reprezentând Partidul Poporului – Dan Diaconescu şi Petre Chirică – Partidul Noua Generaţie Creştin Democrat.

Biroul electoral de circumscripţie a admis şi candidaturile lui Marin Badea (Partidul Alianţa Socialistă), Elena Militaru (Partidul Uniunea Ecologistă din România), Ionel Chircu (Partidul Naţional Democrat Creştin), Marin Stoica (Partidul Social Democrat al Muncitorilor), Nicolae Vărbanciu (Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale), Bogdan Andrei Mustaţă (Partidul Forţa Civică), Radu Balaban (Partidul Ecologist Român), Iulia Ichim (Partidul Poporului),
Cristian Florin Gheorghe (Partidul Verde) şi Ion Dumitru (Partidul Socialist Român).

În acest sector bucureştenii îşi vor exercita dreptul de vot în 200 de secţii.

sectorul 3
19 candidaţi îşi dispută funcţia de primar în sectorul 3 al Capitalei.

Fotoliul de edil este disputat de cei doi Negoiţă – Liviu Gheorghe Negoiţă, actualul primar, candidat pentru un al treilea mandat, din partea Partidului Democrat Liberal, şi Robert Sorin Negoiţă, candidatul Uniunii Social Liberale.

Din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României candidează Dumitru Iulian Popescu, Illyes Marton este candidatul Uniunii Democrate Maghiare din România, pentru Partidul Poporului – Dan Diaconescu intră în cursa electorală Cătălin Zamfira, reprezentantul Partidului România Mare în cursa de la sectorul 3 este Ruxandra-Georgeta Lungu, Gabi Parpală candidează din partea Partidului Noua Generaţie Creştin Democrat.

Biroul electoral de circumscripţie a mai admis candidaturile lui Gheorghe Ovidiu Emil Stoenescu (Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale), Florian Cristache (Partidul „Totul pentru Ţară”), Ilie Pepenel (Forţa Civică), Cristiana Matei (Partidul Naţional Democrat Creştin), Tudor Florian Ivan (Partidul Social Democrat al Muncitorilor), Cornelia Lalu (Partidul Verde), Cristian Ciocea (Partidul Poporului), Ion Uţă (Uniunea Populară Social Creştină), Gheorghe Mazilu (Partidul Socialist Român), Mihael Zorzini (Partidul Alianţa Socialistă), Dănuţ Octavian Dumitrescu (Partidul Ecologist Român) şi Dragoş Eugen Gaşcă (Partidul Uniunea Ecologistă din România).

În acest sector sunt 262 de secţii de votare.

sectorul 4
La Biroul electoral de circumscripţie sector 4 au fost înregistrate 16 candidaturi.

Pentru fotoliul de primar candidează din nou Cristian Popescu-Piedone, din partea Uniunii Social Liberale, iar contracandidat îi este democrat-liberalul Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului şi preşedinte al Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal.

În acest sector candidează şi un independent – Constantin Filip, care şi-a depus actele şi pentru consilier local.

Şi-au depus candidaturi care au fost acceptate de Biroul electoral de circumscripţie Răzvan Valentin Costache, propus de Uniunea Naţională pentru Progresul României, Vicenţiu Ghiţă de la Partidul Poporului – Dan Diaconescu, Mihai Căciulă reprezentând Partidul Verde şi Mariana Şerban candidatul Partidului România Mare.

Biroul electoral de circumscripţie sector 4 a mai admis candidaturile lui Florian Udrea (Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale), Ion Sârbu (Partidul Socialist Român), Cornel Costea (Forţa Civică), Eugen Vucicu (Partidul Uniunea Ecologistă din România), Marinică Bunea (Partidul Poporului), Nicolae Apostolescu (Partidul Social Democrat al Muncitorilor), Cezar Mihalache (Partidul Naţional Democrat Creştin), Florin Cristian Nică (PER) şi Gheorghe Ursa (Partidul „Totul pentru Ţară”).

În acest sector sunt 175 de secţii de votare.

sectorul 5
La sectorul 5, concurenţa este mare, 21 de persoane fiind dornice să preia fotoliul de primar.

Primarul în funcţie Daniel Marian Vanghelie candidează pentru un nou mandat din partea Uniunii Social Liberale.

Unul dintre contracandidaţii săi este fostul prefect al Capitalei Mihai Atănăsoaei, care a intrat în cursa electorală din partea Partidului Democrat Liberal.

În cursa pentru fotoliul de edil s-au înscris şi Corin Romanescu, ce va reprezenta în competiţia electorală Uniunea Naţională pentru Progresul României, şi Daniel Schmid – din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu.

Tot în sectorul 5 vrea să fie primar şi Mugur Mihăescu, artistul de la „Vacanţa Mare”, care candidează independent, dar şi Luminiţa Erghid de la Partidul Verde.

Tot ca independent îşi dispută fotoliul de primar la sectorul 5 şi Cătălin Stochiţă.

Pentru funcţia de edil la sectorul 5 candidează şi Ioana Rusu, reprezentând Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, şi Florin Rus, candidatul Partidului Naţional Democrat Creştin.

Printre candidaţi se mai numără Ioan Dinu (Partidul Social Democrat al Muncitorilor), Marin Răzvan Catană (Partidul Socialist Român), Mihai Hrynczuk (Partidul Alianţa Socialistă), Ilie Grămescu (Partidul Uniunea Ecologistă din România), Edu Adrian (Partidul României Europene), Laurenţiu Iordache (Partidul „Totul pentru Ţară”), Attila Alexandru Baniay (Uniunea Democrată Maghiară din România), Nicuşor Gigârtu (Partidul România Mare), Sorina Ştefania Constantin (Forţa Civică), Alexandru Capotă (Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat), Adrian Stoica (Partidul Ecologist Român) şi Ioan Chiru (Partidul Poporului).

În acest sector sunt 196 secţii de votare.

sectorul 6
Un număr de 19 candidaţi vor încerca să convingă alegătorii că merită votul lor pe 10 iunie.

Primarul în funcţie al sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş, candidează pentru un nou mandat la alegerile locale din 10 iunie, el fiind candidatul Partidului Democrat Liberal.

Din partea Uniunii Social Liberale candidează pentru fotoliul de edil la sectorul 6 Rareş Şerban Mănescu, iar din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României – Constantin Tomescu.

Un independent intră în cursa electorală şi la sectorul 6 – Ştefan Viorel Florescu, iar candidatul Partidului Poporului – Dan Diaconescu este Cristinel Eftimie.

Biroul electoral de circumscripţie a înregistrat şi candidaturile lui Josef Bencze, candidatul Uniunii Democrate Maghiare din România, Adrian Popescu – reprezentantul Partidului România Mare şi Nicolae Constantin Petre din partea Partidului Noua Generaţie – Creştin Democrat.

De asemenea, s-au înscris în cursa electorală pentru fotoliul de primar al sectorului 6 Sorina Hanea (Partidul Verde), Romeo Tarhon (Partidul Naţional Democrat Creştin), Mihai Ionel Popescu (Partidul Ecologist Român), Natalia Solomon (Partidul Alianţa Socialistă) şi Alexandru Onofrei (Partidul „Totul pentru Ţară”).

Tot la sectorul 6 candidează şi Viorel Dănuţ Constantin (Partidul Social Democrat al Muncitorilor), Sergiu Fendrihan (Partidul Forţa Civică), Bogdan Niculae Constantin Bratu (Partidul Uniunea Ecologistă din România), Gheorghe Balcan (Partidul Socialist Român), Ştefan Bădără (Partidul Poporului) şi Gheorghe Vasile Cornel Ilie (Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale).

În acest sector sunt 229 secţii de votare.

* * *
Urnele se deschid la ora 7,00

Cetăţenii care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, pot să-şi exercite dreptul de vot pe baza buletinului de identitate, cărţii de identitate, cărţii de identitate provizorii, paşaportului diplomatic sau de serviciu. În cazul elevilor din şcolile militare, aceştia pot vota pe baza carnetului de serviciu militar. În lipsa acestor acte nu se poate vota.

Alegătorii se pot prezenta la urne, duminică, începând cu ora 7,00, şi pot să voteze până la ora 21,00. Dacă, însă, în secţie sunt mai multe persoane care vor să voteze, acestea vor fi lăsate să-şi exprime opţiunea şi după această oră.

Dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul, conform actului de identitate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.