Ministrul Finanţelor consideră oportune eventualele cheltuieli cu organizarea CE Handbal în România

0

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a apreciat, miercuri, 6 iunie, că sunt oportune eventualele cheltuieli cu organizarea anul acesta a Campionatului European de Handbal Feminin în România, având în vedere numărul mare de fani ai acestui sport în ţară.

„Noi considerăm că avem performanţe în acest sport, avem mulţi fani, este oportun şi, în funcţie de necesităţi, vom dimensiona (cheltuielile – n.r.) de aşa natură încât să fie reale, corecte”, a spus Georgescu, la Guvern.

El a precizat că suma care ar urma să fie eventual alocată va trebui să ţină cont de realităţile din România.
„Acea sumă va fi menţionată la nivel real, ţinând cont de realităţile ţării şi ţinând cont că avem o bază sportivă bună în acest domeniu, un public foarte interesat de acest sport, aşa încât se vor găsi soluţiile tehnice şi financiare necesare”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Premierul Victor Ponta i-a cerut, miercuri, în şedinţa de Guvern, ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, să sprijine financiar Federaţia Română de Handbal şi Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret pentru ca România să organizeze Campionatul European de Handbal Feminin în decembrie.

„Cred că avem şi o veste bună pentru iubitorii de sport şi o veste proastă pentru ministrul de Finanţe. Cred că în decembrie, domnul preşedinte Gaţu (Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal – n.r.) m-a informat – putem să organizăm în România Campionatul European de Handbal Feminin, ceea ce ne-ar prinde foarte bine mai ales după veşti destul de proaste din sport, să avem un mare eveniment în România e un lucru foarte bun. Vă rog, domnule ministru, să sprijiniţi Federaţia de Handbal şi Autoritatea pentru Sport să nu ratăm această oportunitate”, a spus Ponta, la Guvern.

Cristian Gaţu, preşedintele FR de Handbal, a confirmat că a transmis marţi candidatura României pentru organizarea Campionatului European de handbal feminin (4-16 decembrie 2012), după ce a primit acordul verbal al premierului Victor Ponta.

Cristian Gaţu a precizat că Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat că Olanda a declinat organizarea competiţiei şi a contactat sâmbătă o serie de federaţii capabile să organizeze un asemenea eveniment.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.