Lucian Isar (MECMA): Riscurile asumate de investitori, reduse prin dezvoltarea activităţii instituţiilor de garantare

0

Dezvoltarea activităţii instituţiilor de garantare are multiple avantaje, unul dintre acestea fiind reducerea riscurilor asumate de investitori, a declarat vineri, 8 iunie, la Conferinţa Internaţională Anuală a Asociaţiei Europene a Societăţilor de Garantare Mutuală (AECM), Lucian Isar, ministrul delegat pentru mediul de afaceri în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

„Sunt sigur că fondurile de garantare din România vor avea parte de provocări în perioada următoare, mai ales din cauza contextului economic actual. La nivelul MECMA, preocuparea principală o constituie susţinerea relansării economice, fiind lansaţi deja opt mari poli de creştere care pot prezenta interes atât pentru investitorii români cât şi pentru cei străini. Actualul program de guvernare se bazează pe susţinerea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, iar în ceea ce priveşte sectoarele cheie ale economiei, domeniul energiei este unul prioritar”, a afirmat Lucian Isar.

Acesta a precizat, totodată, că ministerul pe care îl reprezintă apreciază rolul deosebit de important al Fondului de Garantare a Creditelor, atât la momentul actual, cât şi în perioada următoare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.