Raiffeisen Bank România a fost şi ea retrogradată

0

Moody’s Investors Service a revizuit în scădere, cu o treaptă, ratingul diviziei din România a Raiffeisen Bank, în urma decizie de miercuri de a retrograda cele mai mari trei bănci din Austria, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Astfel, ratingurile Raiffeisen Bank SA pentru depozite pe termen lung în monedă locală şi valută au fost revizuite în scădere, de la ‘Baa3’ la ‘Ba1’, cu perspectivă stabilă, iar calificativul pe termen scurt a fost retrogradat de la ‘Prime-3’ la ‘Not-Prime’.

Calificativul acordat pentru stabilitatea financiară a unei bănci (BFSR) a fost revizuit în scădere, de la ‘D/ba2’ la ‘D minus/ba3’, cu perspectivă stabilă.

Retrogradarea reflectă, în opinia Moody’s, impactul deteriorării mediului operaţional în România, ceea ce a dus la acordarea unui calificativ mai scăzut pentru stabilitatea financiară a unei bănci (BFSR). Agenţia apreciază că se menţine sprijinul băncii mamă pentru divizia din România, reflectând profilul de creditare comparativ mai solid al RBI.

Agenţia a retrogradat diviziile Raiffeisen Bank International din România, Slovacia, Ucraina şi a menţinut calificativele pentru subsidiara din Rusia.

Moody’s apreciază că deteriorarea mediului operaţional în România a redus solvabilitatea Raiffeisen Bank SA, reflectată de retrogradarea cu o treaptă a calificativului acordat pentru stabilitatea financiară (BFSR) la ‘D minus/ba3’, de la de la ‘D/ba2’ şi a ratingului pentru depozitele băncii, de la ‘Baa3’ la ‘Ba1’, cu perspectivă stabilă.

Ţinând cont de dependenţa ridicată a României de pieţele externe, mai ales din punctul de vedere al exporturilor şi al intrărilor de capital privat, sporirea presiunilor din statele din zona euro a afectat performanţa economică a României, se arată în comunicatul Moody’s. Agenţia adaugă că economia României s-a contractat în primul trimestru din acest an, consumul privat a rămas redus iar şomajul este în creştere. Slăbiciunea macroeconomică afectează performanţa sectorului bancar din cauza cererii slabe de credite, veniturile mai scăzute şi presiuni asupra calităţii activelor, apreciază Moody’s.

Miercuri, Moody’s a revizuit în scădere ratingul pe termen lung al Erste Group Bank AG cu două trepte, de la ‘A1’ la ‘A3’ iar perspectiva asociată este negativă, în timp ce calificativul UniCredit Bank Austria AG a fost redus de la ‘A2’ la ‘A3’, de asemenea cu perspectivă negativă iar ratingul Raiffeisen Bank International AG a fost retrogradat de la ‘A1’ la ‘A2’ iar perspectiva asociată este stabilă.

În cazul băncilor austriece, acţiunile de rating vin ca urmare a vulnerabilităţilor cauzate de condiţiile operaţionale din Europa Centrală şi de Est şi din Comunitatea Statelor Independente, apreciază Moody’s, care critică şi capacitatea limitată de absorbţie a pierderilor de către băncile germane şi austriece.

Moody’s apreciază că retrogradarea cu o treaptă a ratingului Raiffeisen Bank International AG reflectă vulnerabilitatea băncii la deteriorarea suplimentară a calităţii activelor în actualul mediul volatil de pe pieţe.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.