Patronii unor firme, deferiţi justiţiei pentru evaziune fiscală de peste 5,2 milioane euro

0

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Doru Ştefănel Corcodel, asociat unic şi administrator al SC Lazăr Pan SRL Constanţa, pentru evaziune fiscală de peste 5,2 milioane euro.

În sarcina lui Doru Corcodel procurorii anticorupţie au reţinut trei infracţiuni de evaziune fiscală şi uz de fals, în formă continuată, actele materiale fiind comise atât în calitate de autor, cât şi în modalitatea participaţiei improprii.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri ,în acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată Ion Neacşu, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, asociat unic şi administrator al SC Saema Import Export SRL Râmnicu Vâlcea, pentru evaziune fiscală şi complicitate la această infracţiune.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada decembrie 2008 – iunie 2009, inculpatul Corcodel a înregistrat în evidenţele contabile ale acestei societăţi operaţiuni comerciale fictive şi cheltuieli nereale, reprezentând plăţi pretins efectuate către producători agricoli particulari, în baza unor borderouri de achiziţie cereale de la persoane fizice, completate integral cu date false, precum şi operaţiuni comerciale de încasări şi plăţi pretins efectuate în cadrul relaţiei comerciale fictive cu SC Saema Import Export SRL Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate din vânzarea mărfurilor aflate în stoc.

La rândul său, inculpatul Neacşu i-a înlesnit lui Doru Corcodel înregistrarea în evidenţele contabile ale firmei a unor operaţiuni comerciale fictive şi a unor cheltuieli nereale, prin încredinţarea documentelor constitutive şi a ştampilei societăţii pe care o administra, precum şi prin emiterea unor facturi fiscale cu conţinut nereal, prin care se atesta fictiv existenţa unor raporturi comerciale între cele două societăţi comerciale.

În această modalitate, inculpatul Corcodel, cu concursul inculpatului Neacşu, a creat în dauna bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de peste 22,2 milioane, echivalentul a peste 5,2 milioane euro, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

„Pentru a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale, în cursul anului 2008, cei doi au declarat autorităţilor competente stabilirea în mod fictiv a sediilor sociale ale firmele pe care le reprezentau la adrese la care acestea nu au funcţionat şi la care inculpaţii nici nu au intenţionat vreodată să desfăşoare vreo activitate comercială.În vederea retragerii sumelor de bani din conturile bancare ale firmei sale, inculpatul Corcodel a folosit mai multe borderouri de achiziţie cereale de la producători particulari, falsificate în întregime”, susţin procurorii DNA.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de peste 23 milioane lei.

Sursa citată menţionează că nu s-au luat măsuri asigurătorii în vederea recuperării acestei pagube, întrucât nu au fost identificate bunuri în proprietatea celor doi inculpaţi.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanţa.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.