Soluţii gratuite şi eficiente de stropit contra dăunătorilor

4

Prezenţa tot mai agresivă pe pieţele fitosanitare a unui număr din ce în ce mai mare de produse de sinteză, care prezintă cu toatele o tendinţă clară de a se scumpi, este o realitate ce nu prea ne face cu ochiul, ca să spunem aşa.

Pe de altă parte, această chimizare cu tente de exces a culturilor numai bine nu face consumatorilor de legume şi fructe şi există situaţii în care chiar spălarea intensă a acestor produse se dovedeşte a fi doar o iluzie că se îndepărtează compuşii organici proveniţi din soluţiile de tratare.

Nu degeaba Vestul manifestă o opţiune din ce în ce mai accentuată de a trece la agricultura organică, în care tratamentele plantelor se fac prin mijloace sută la sută naturale.

Sigur, dăunătorii nu sunt o problemă neglijabilă şi nici ceva de glumit. Ei pot produce pagube însemnate dacă sunt ignoraţi.

Războiul contra lor e unul permanent, pe toate meridianele globului. Din păcate, la noi, imensa majoritate a agricultorilor şi a producătorilor agricoli îl poartă aproape exclusiv cu mijloace chimice. Cheltuiala nu este deloc neglijabilă, ea fiind inclusă ulterior şi în preţul recoltelor. În plus, siguranţa alimentaţiei este compromisă, iar solurile sunt într-o continuă degradare.

Se uită, din nefericire, însemnatul rol terapeutic al unor plante care pot fi folosite cu foarte mare succes în combaterea bolilor, atât la om cât şi la animale şi, de ce nu, la plante.

Fitoterapia a ajuns din păcate, sub expansivul imperiu al economiei de piaţă, o cenuşăreasă, deşi poate fi cea mai aleasă prinţesă.

Mama natură ne-a făcut un cadou minunat, punându-ne la dispoziţie o veritabilă fabrică de medicamente care ne oferă atâtea mijloace extraordinare de tratament absolut gratuit, iar lumea de azi dă cu piciorul acestei inestimabile comori care se numeşte terapia cu extracte din plante.

Atunci când vine vorba de mijloace curative naturiste, majoritatea dintre noi ne gândim la medicina umană, dar uităm că farmacia naturii poate fi aplicată tuturor formelor de viaţă.

 

Iată ce se poate face în grădina de legume, de exemplu, folosind numai plante.

 

1. Coada calului (Equisetum arvense)

Ce se recoltează: toată planta, fără rădăcină.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: macerat, infuzie, decoct (fierbere).

Reţeta: 1 kg de plantă proaspătă la 10 litri de apă sau 150 g plantă uscată la 10 litri de apă, la care se adaugă 0,3% săpun, macerat de urzici 30 de minute şi 1 sau 2% silicat de sodiu.

Folosire: diluat de 5 ori, prin stropire pe plantă şi pe sol.

Acţiune: afide, acarieni (păianjenul roşu), pentru fortificarea plantei.

 

2. Urzica (Urtica dioica şi Urtica ureas)

Ce se recoltează: toată planta, fără rădăcină.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: macerat

Reţeta: 1 kg plantă proaspătă la 10 litri apă sau 200 grame plantă uscată la 10 litri de apă.

Folosire: diluat de 10-20 de ori, prin stropire pe plantă, la încolţire sau pe teren.

Acţiune: tracheomicoze (furarioză). Prin udarea plantelor sau îmbăierea rădăcinilor şi seminţelor se favorizează creşterea.

 

3. Amestec de urzici cu coada calului

Ce se recoltează: toată planta, fără rădăcină.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: macerat la urzici, infuzie la coada calului.

Reţeta: 1 litru macerat de urzici în amestec cu 0,5 litri infuzie de coada calului.

Folosire: diluat sau chiar nediluat, la încolţire şi ulterior pe frunze.

Acţiune: contra afidelor.

 

 4. Vetrice (Tanacetum vulgare)

Ce se recoltează: frunze şi flori

Modalităţi de extragere a substanţelor active: infuzie, decoct.

Reţeta: 300 grame plantă proaspătă la 10 litri de apă, 30 grame plantă uscată la 10 litri de apă.

Folosire: iarna, pe plantă, concentrat, contra acarienilor. Pulverizare pe plantă, după înflorire, în diluţie 1/1,5 sau 1/2 , contra ruginii şi făinării. Toamna, pe plantă, contra unor boli pe frunze la tomate.

Acţiune: acarieni, făinare, rugină, boli tomate.

 

5. Feriga vulturului (Pteridium aquilinum) şi feriga de pădure (Dryopteris filix-mas)

 

Ce se recoltează: frunze.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: macerat, decoct.

Reţeta: 1 kg plantă proaspătă la 10 litri apă, 100 grame plantă uscată la 10 litri de apă (macerat), 5 grame pulbere mare la 0,5 litri apă de ploaie (decoct).

Folosire: Pe plantă şi pe sol, concentrat.

Acţiune: afide, melci, limacşi, efect repelant în compost. Contra păduchilor lânoşi – distruge coloniile de pe trunchiuri.

 

6. Revent sau rubarbă (Rheum rhabarbarum)

Ce se recoltează: limbul frunzei sau frunza întreagă.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: decoct.

Reţeta 1: 500 grame limb proaspăt la 3 litri de apă.

Reţeta 2: se face decoct de 20 minute din frunză întreagă, 1 kg frunze la 2 litri apă. Se adaugă 1/100 săpun de casă.

Folosire: Pe plantă, concentrat.

Acţiune: Reţeta 1 pentru tenii la praz, afide la fasole. Contra afidelor în general, reţeta 2. Acidul oxalic, mai concentrat în părţile subţiri ale frunzei, va pune capăt invaziei de afide.

 

7. Tomate (Lycopersicum esculentum)

Ce se recoltează: frunze.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: macerat.

Reţeta: doi pumni de frunze mărunţite se freacă bine şi se lasă la macerat în 2 litri de apă timp de 2 ore.

Folosire: Pe plantă şi pe sol, concentrat, în epoca zborului la fluturele verde sau tot timpul anului, la afide.

Acţiune: afide, fluturele verde.

 

8. Pelin (Artemisia absinthium)

Ce se recoltează: frunze şi flori.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: macerat, infuzie, decoct.

Reţeta: 300 grame plantă proaspătă la 10 litri de apă sau 30 grame plantă uscată la 10 litri de apă. Eventual se adaugă 1% silicat de sodiu.

Folosire: primăvara şi în iunie şi iulie, stropire pe plantă, în diluţie 1/3.

Acţiune: contra furnicilor, afidelor, contra ruginii la coacăz.

 

9. Măcriş (Rumex angustifolia)

Ce se recoltează: rădăcina.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: decoct.

Reţeta: 150 grame rădăcină proaspătă la 10 litri de apă.

Folosire: tot anul, pe teren sau pe plantă, concentrat.

Acţiune: previne făinarea la castraveţi.

 

10. Romaniţă sau muşeţel (Chamomilla chamomilla)

Ce se recoltează: flori.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: infuzie.

Reţeta: 50 grame flori uscate la 10 litri de apă.

Folosire: Vara, pe plantă şi pe sol, concentrat.

Acţiune: dezinfecţia seminţelor, prevenirea îmbolnăvirii răsadurilor, fortificarea plantelor. Favorizează creşterea. Se poate adăuga la compost.

 

11.  Păpădia (Taraxacum officinale)

Ce se recoltează: frunze şi rădăcini.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: decoct.

Reţeta: 2 kg plantă proaspătă la 10 litri de apă.

Folosire: primăvara, stropire pe plantă, concentrat.

Acţiune: ca şi la muşeţel, prevenirea îmbolnăvirii răsadurilor, fortificarea plantelor. Favorizează creşterea. Se poate adăuga la compost.

 

12.  Usturoi şi ceapă (Allium sativum şi respectiv Allium cepa)

Ce se recoltează: bulbii.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: zdrobire şi infuzie.

Reţeta: 75 sau 100 grame bulbi la 10 litri de apă.

Folosire: trei stropiri pe plantă şi pe sol în luna mai, repetate după recoltare. Soluţie nediluată.

Acţiune: contra acarienilor şi a fungilor la căpşuni şi castraveţi.

 

13.  Hrean (Armoracia rusticana)

Ce se recoltează: rădăcina.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: zdrobire şi macerare sau infuzie.

Reţeta: 100 rădăcină la 1 litru de apă.

Folosire: înainte de semănat, pe seminţe, soluţie nediluată.

Acţiune: în combaterea unor boli criptogamice.

 

14.  Tutun (Nicotiana tabacum)

Ce se recoltează: frunze uscate, cotoare.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: macerat la cald.

Reţeta 1: 200 grame tutun la 1 litru de apă fierbinte. Se lasă 24 de ore, se filtrează şi se adaugă 9 litri de apă, săpun de potasiu (lichid) 1% 100 ml şi spirt 2%.

Reţeta 2: 400 grame de tutun la 10 litri de apă. Se fierbe 3-4 ore. Se adaugă 12 litri de apă, 1 kg săpun de rufe, 1 litru spirt denaturat. Se fac în total 25 litri soluţie de stropit.

Folosire: tot anul, stropire pe plantă, nediluat.

Acţiune: contra gândacului de Colorado şi a omizilor.

 

15. Oţetarul sau sumacul (Rhus typhina)

Ce se recoltează: frunze.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: extract alcoolic.

Reţeta: 500 grame frunze zdrobite se pun la macerat în circa 1 litru alcool etilic industrial.

Folosire: se poate stropi din mai până în septembrie pe plantă, în diluţie 1/5.

Acţiune: frunzele de oţetar conţin peste 70 de substanţe bioactive. Ne interesează substanţa predominantă, hexahidrofarnesil-acetonă, substanţă insecticidă.

 

16.  Arenarinul (Helichrysum arenarium)

Arenarinul este o plantă ierboasă cu largă răspândire pe pajişti.

Ce se recoltează: floarea.

Modalităţi de extragere a substanţelor active: infuzie.

Reţeta: 100 ml infuzie concentrată la 5 litri de apă.

Folosire: se scufundă timp de 2 ore seminţele pregătite pentru plantat.

Acţiune: contra bacteriozelor. Reduce infecţiile de mozaic şi stolbur.

 

17.  Mahonia (Mahonia aquifolium) şi dracila (Berberis vulgaris)

 

Ambele conţin berberină. Cercetările sunt în curs. Se studiază capacitatea lor de a combate bacteriozele şi infecţiile de mozaic şi stolbur.

 

 

 

 

18. Ceapa de tuns (Allium schoenoprasum)

Se lasă la macerat frunze mărunţite, timp de 2-3 zile. Se filtrează, se adaugă săpun lichid, se diluează ¼ şi se foloseşte la stropit contra afidelor şi altor dăunători.

 

 

 

 

19.  Extract de narcise (Narcissus, gen.)

30 grame de flori se fierb 20 minute într-un litru de apă. Se lasă o zi şi se adaugă 1/100 săpun de casă. Se diluează ¼ înainte de a fi stropit împotriva mucegaiurilor.

 

 

 

20. Extract de soc (Sambucus nigra)

Se fierb 500 grame frunze timp de 30 minute într-un litru de apă, se filtrează şi se diluează moderat. Se foloseşte împotriva afidelor şi a omizilor.

 

 

 

 

 Ion  SCUTARU

 

loading...
Citește și
4 Comentarii
  1. cortex spune

    Speram sa amintiti de insectele benefice, eventual furnizori pentru acestea! Poate intr-un articol viitor…
    Felicitari pentru un articol documentat si util!

  2. Maria spune

    foarte bune sfaturile,am să le urmez!

  3. juliu bodo spune

    Sint gradinar amator, folosesc aproximativ toate plantele enumerate mai sus, macerate, adaug frunze de varza,(exclud cele de rosii,leustean,cartofi ),tot anul stropesc plantele din gradina, vita, zmeura, pomii. Folosesc maceratura si pentru inlocuirea balegarului (locuiesc si am gradina in oras),atentie mare la concentratia maceraturii!!! Am roade foarte gustoase, sanatoase, poate nu atit de uriase ca cele obtinute cu ajutorul chimicalelor ,dar concureaza cu orcare produs din piata.

    INCERCATI cu toata increderea ! Succes BJ

  4. dana spune

    Desi mentionati extractul de frunze de soc ca fiind util in tratamentul afidelor, socul meu este plin de afide pe lastarii tineri si pe coditele inflorescentelor…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.