Fotbal – EURO 2012: Polonia – Grecia 1-1

0

Polonia şi Grecia au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), vineri, 8 iunie, în meciul inaugural al Campionatului European de fotbal EURO 2012, pe Stadionul Naţional din Varşovia, în Grupa A a competiţiei găzduite de Polonia şi Ucraina până pe 1 iulie.

Robert Lewandowski (17) a marcat pentru Polonia, iar Dimitris Salpingidis (51) pentru Grecia, într-un meci care a avut de toate, goluri, eliminări (câte una de fiecare parte) şi un 11 metri (ratat de greci).

Polonezii au început în forţă meciul cu Grecia şi au avut prima ocazie clară în minutul 4, când şutul lui Obraniak a fost blocat de apărarea elenă, iar mingea expediată de Murawski a fost deturnată de sub bara transversală de ”veteranul” Chalkias.

Grecia a răspuns rapid prin ceea ce avea să fie singura sa ocazie notabilă din prima repriză, când atacantul Gekas a reluat cu capul alături (12).

Vedeta Lewandowski a ratat o mare situaţie în min. 14, când nu a ajuns la centrarea lui Piszczek, pe o contră a Poloniei. Acesta a fost faza care a prevestit deschiderea scorului: Robert Lewandowski (17) a marcat primul gol al turneului final EURO 2012 şi primul de pe Stadionul Naţional din Varşovia, cu capul, după o centrare venită de pe partea dreaptă.

Chiar dacă Grecia a fost mai activă după primirea golului, Polonia a rămas echipa mai periculoasă şi a fost aproape să îşi mărească avantajul în min. 37, dar Perquis a reluat alături din zona punctului de la 11 metri.

Echipa lui Fernando Santos a suferit apoi o altă lovitură, accidentarea fundaşului Avraam Papadopoulos, care a trebuit înlocuit. Mai mult de atât, grecii au rămas în 10 oameni, Papastathopoulos fiind eliminat uşor de arbitrul Carlos Velasco Carballo (44). Pe deasupra, arbitrii nu au dictat penalty pentru oaspeţi în min. 45+1, când Perquis a atins mingea cu mâna în propriul careu.

Polonia a avut prima ocazie din partea secundă, dar Lewandowski a tras peste poartă din unghi (48).

Grecia, campioana europeană din 2004, deşi în inferioritate numerică, a dat lovitura în min. 51, când Torossidis a centrat în careu, apărarea gazdă nu a reuşit să respingă decât până la nou-intratul Salpingidis, care a egalat.

Echipa lui Smuda a acuzat acest şoc şi nu a reuşit să îşi impună superioritatea numerică. Obraniak (58) a trimis pe lângă poartă din lovitură liberă, dar oaspeţii au avut o nouă situaţie bună în min. 63, prin Samaras, însă atacantul lui Celtic a greşit şutul.

Salpingidis a avut o sclipire în min. 70 şi a scăpat singur cu Szczesny, portarul lui Arsenal l-a faultat în careu şi a fost eliminat, însă ”veteranul” Karagounis a executat slab penalty-ul şi Tyton a apărat.

Până la final nimeni nu a mai reuşit nimic notabil, chiar dacă încercări au mai existat de fiecare parte. Polonia a avut şansa de a a tranşa acest meci, dar în cele din urmă a salvat cu mare noroc un egal.

Pe 12 iunie, Grecia va întâlni Cehia, iar Polonia va înfrunta Rusia.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.