Ce NU este recomandat să porţi la serviciu în vara asta

0

O analistă de 24 de ani de la companie de internet marketing research îşi aminteşte primul ei job cu oarecare oroare şi frustrare. Abia ieşită de pe bancile facultăţii a fost agajată ca analist business la o companie din New Hampshire şi i-a fost înmânat un pachet masiv de informaţii de la resure umane. În acesta a găsit codul vestimentar standard- „fără şlapi, ca de obicei”, scrie Jenna Godreau pe Forbes.com.

Ea purta jeans doar în zilele de vineri şi se considera de cele mai multe ori mai profesional îmbrăcată decât colegii ei de birou, care câteodată arătau neîngrijiţi şi puratu tricouri casual.

Iar apoi a venit vara şi s-a gândit să încerce un look diferit. O nouă preche drăguţă de bermude bej şi cu dungi fine de albastru deschis, lungă până la genunchi şi completată de un top cu mâneci scurte de le Banana Republic.

După prânz, şefa i-a oferit un scaun, cu o expresie gravă. Pantaloni scurţi, a certat-o cu asprime, nu ar trebui să fie niciodată purtaţi la locul de muncă. Anumite persoane din birou sunt împotriva lor, a spus ea. „Am fost foarte jenată”, îşi aminteşte analista, menţionând că a descoperit ulterior că exista o regulă împotriva panatalonilor în cartea anagajatului. Nu i-a mai purtat niciodată, iar acum se asigură că a verificat codul vestimentar, preferând să aleagă partea conservatoare.

„Totdeauna, chiar dacă eşti secretara managerului general, oamenii vor judeca în nanosecunde ce porţi ”, spune Jacqui Stafford, fashion editor şi corporate style consultant. „Am văzut oameni inteligenţi, talentaţi care au ratat o promoare pur si simplu pentru că nu se îmbrăcau corect.”

Pe măsură ce temperatura creşte, iar vara ne face semn, mulţi angajaţi se întreabă ce înseamnă casual în codul vestimentar business. Stiliştii şi experţii în management sunt de acord că e important să-ţi înnoieşti garderoba office pentru sezonul estival, dar să ai grijă să nu exagerezi.

 

Iată alegerea lor pentru ce este permis şi ce este interzis în moda de vara la birou

 

Adu vara în sala de sala de consiuliu…. cu mare atenţie

Dispoziţia relaxată care vine odată cu vara alunecă şi la locul de muncă, dar dacă este prea mult? Angela Romano Kuo, vice-preşedinte de resurse umane la o companie de jo-matching profesional, a fost şocată când un candidat a venit la interviu purtând un tricou de golf, pantaloni şi şlapi (e clar că nu s-a prins). „Oamenii se pot pierde vara. Nu vrei niciodată să porţi ceva care să distragă atenţia, aşa că dacă trebuie să te gândeşti de două ori, nu-l mai purta.”

Dacă trebuie să stai departe de şlapi, pantaloni scurţi, topuri mulate şi loţiuni de soare parfumate, Stafford spune că există şi alte modalităţi mai sofisticate de a adăuga o urmă de plajă look-ului tău de la serviciu.

Culori mai aprinse şi materiale mai uşoare, precum pânza şi bumbacul, aduc confort atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei în acest sezon.

Şi încălţămintea are un cuvânt de spus. În cele mai multe domenii pantofii descoperiţi sunt acceptaţi, atât timp cât ai picioare curate şi cu manichiura făcută, iar în acest sezon tocurile groase şi patformele sunt la modă. Un lac de unghii îndrăzneţ, pus în evidenţă şi de un lipstick asemănător adaugă personalitate şi stil.

 

Zâmbeşte şi…. arată-ţi zâmbetul?

Zilele lungi, lipicioase şi acerbele drumuri la serviciu pot face pe oricine să-şi dorească o îmbrăcăminte cât mai sumară, însă e bine să fim atenţi la câtă piele dezvăluim. Stafford spune că topurile fără mâneci sunt potrivite la serviciu, „dacă ai puterea să mergi mai departe”.

Pentru majoritatea femeilor sub 40 de ani, puţini oameni ar clipi. Totuşi, celor care sunt mai în vârstă şi mai plinuţe, Stafford le recomandă să acorde atenţie specială tipului corpului lor şi la ceea li se potriveşte.

Cele care au tatuaje să fie cu băgare de seamă la mesajul pe care îl transmit, orice e vulgar ar trebui să nu stea la vedere. Dacă îndrăzneşti să arăţi, ar fi inteligent să ai la îndemână un pulover sau o jachetă pentru întânirile cu clienţii sau pentru distrugătorul aer condiţionat.

În acelaşi timp decolteurile ar trebui să fie conservatoare, iar lungimea fustei până la genunchi, adaugă Stafford: „Vrei să arăţi stil, nu prea multă piele”.

Şi bărbaţii trebuie să aibă grijă de asta, pentru că decolteurile în V ale tricourilor sunt în trend. Dacă un tricou pe sub un blazer este un look cool relaxat pentru un bărbat într-un domeniu creativ, să avem în vedere că decolteul în V nu trebuie tăiat prea mult: „Părul de pe piept nu ar trebui arătat la birou. Arată ca şi cum ai dezvălui prea mult.”

 

În trend fără efort

Romano Kuo spune că trendul de lucru în garderoba ta profesională arată că eşti conştient de stilul curent, dar cel mai bine e făcut cu mici accente. Anul acesta în magazine vei vedea coral electric, portocaliu aprins, galben neon şi roşu intens, dar neon din cap până-n picioare nu este un look bun la birou.

Este mai bine să apari în outfitul tău deştept decât în cel care îţi ia ochii. Foloseşte în schimb aceste culori cu o curea subţire, combinând un top îndrăzneţ cu o fustă creion sau un jeans colorat cu o cămaşă albă cu nasturi.

Stafford recomandă de asemenea, folosirea accesoriilor pentru a rămâne în trend. Un colier statement sau o brăţară aleasă cu gust ajută totul să se închege, atâta timp cât ştii să nu porţi prea multe bijuterii odată. În plus, genţile negre, mangal sau metalizate care s-au purtat în toamna şi iarna trecută arată prea greoiae vara. O geantă mahon sau într-o culoare neutră sau mai aprinsă ar spori calitatea unei ţinute.

În final, Romano Kuo ne atrage atenţia ca orice am hotărî să purtăm, să ne asigurăm că este confortabil. „Dacă ajustezi toată ziua o piesă de vestimentaţie sau dacă eşti preocupat că se vede ceva, nu pari a fi încrezător. Iar la birou încrederea în sine contează.”

 Traducere şi editare: Cătălina Rusin

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.